Ministerul Sănătății nu explică, într-un răspuns transmis la solicitarea Economedia, de ce promovează pseudoștiință New Age și teorii ale căror beneficii nu au fost niciodată dovedite de știință, într-un proiect prin care justifică o investiție de modernizare cu o valoare de 300 de milioane de lei la actualul sanatoriu balnear și de recuperare de la Techirghiol.
Economedia a scris anterior că modernizarea are ca scop transformarea obiectivului într-o bază complexă de tratament cu condiții îmbunătățite. Astfel, proiectul presupune acoperirea cu o piramidă a zonei bazinelor cu apă sărată provenind din Lacul Techirghiol și a celui cu apă dulce.
Ministerul susține astfel că apa va fi îmbunătățită de la „efectul de piramidă”: „Scopul urmărit este acela de a beneficia pe timpul tratamentului balnear de efectul de piramidă”, arăta nota de fundamentare a proiectului de investiție.
Proiectul de investiție a fost aprobat de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătății, în decembrie.
Într-un răspuns la solicitarea Economedia, Ministerul Sănătății transferă însă răspunderea exclusivă pentru promovarea „efectului de piramidă” către Sanatoriul Techirghiol, despre care spune că a inițiat acest proiect. Însă ministerul susține că Sanatoriul „este un centru de excelență medicală recunoscut pe plan internațional”, care utilizeazăă „factori terapeutici naturali în tratamente validate științific”.
„Efectul de piramidă” este însă o pseudoștiință, nu un factor terapeutic natural. Teoria este bazată pe miturile din jurul piramidelor egiptene, ale cărei beneficii nu au fost niciodată dovedite. Aceasta arată că ar exista o energie piramidală concentrată în structurile piramidale, care ar face ca oamenii să se simtă mai bine, ca plantele să crească mai repede, ca lamele de ras să devină mai ascuțite sau ca alimentele să rămână proaspete la nesfârșit.
În cele din urmă, Ministerul Sănătății ne trimite la Sanatoriul Techirghiol să solicităm mai multe informații „cu privire la proiectele pe care le are în derulare”.
„Având în vedere solicitarea dumneavoastră, referitoare la promovarea de către Ministerul Sănătății a unor “teorii din pseudoștiință în proiectele sale de hotărâre”, vă comunicăm următoarele:
Proiectul de construire a unei Baze de tratament la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol – unitate sanitară consacrată în domeniul balneoterapiei și al recuperării medicale – a fost elaborat și înaintat spre aprobare de conducerea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, conform prevederilor legale în vigoare, cu respectarea legislației în domeniu.
Unitatea sanitară este un centru de excelență medicală recunoscut pe plan internațional, dedicat cercetării și utilizării factorilor terapeutici naturali în tratamente validate științific.
Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol care este membru în numeroase organizații naționale și internaționale de profil cum este Federația Mondială de Hidroterapie și Climatoterapie (FEMTEC) acreditată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru integrarea practicilor tradiționale și complementare bazate pe dovezi științifice poate să ofere mai multe informații cu privire la proiectele pe care le are în derulare”.
Energia piramidală
Energia piramidală a fost popularizată la începutul anilor 1970, în special de autori New Age precum Patrick Flanagan (Pyramid Power: The Millennium Science, 1973), Max Toth și Greg Nielsen (Pyramid Power, 1974) și Warren Smith (Secret Forces of the Pyramids, 1975). Aceste lucrări s-au axat pe presupusele energii ale piramidelor în general. Toth și Nielsen, de exemplu, au raportat experimente în care „semințele depozitate în replici ale piramidelor au germinat mai repede și au crescut mai sus.
În România, efectul de piramidă a fost „cercetat” în anii ’80, când la Pitești chiar a fost construită o piramidă de sticlă. Atunci, mai mulți cercetători, în frunte cu prof. univ. dr. Marioara Godeanu, au făcut experimente pe efectul formei piramidei asupra germinării semințelor. Mare parte dintre cercetări au rămas secrete, dar niciodată nu a fost publicată o dovadă a beneficiilor acestui „efect”.
Potrivit unui articol-„documentar” realizat de Agerpres, care preia teoriile unor pseudo oameni de știință americani, Patrick Flanagan și Paul Liekens, efectul de piramidă se referă la anumite caracteristici pe care le capătă apa naturală atunci când este pusă în cadrul unei structuri piramidale.
„Energia piramidei poate extrage moleculele de apă din metal mărindu-le propria rotaţie. În acest mod apa este îndepărtată chiar şi din cele mai mici spaţii goale. Pe de altă parte, energia din piramidă este vulnerabilă la perturbările produse de câmpurile magnetice ale aparatelor electrice, ca de exemplu ale televizoarelor. De asemenea, şi masa mai mare de fier poate provoca astfel de dereglări. Printre altele, se cuvin menţionate aici două forţe: 1.una care accelerează procesul de deshidratare; 2. alta care acţionează asupra microstructurii organismelor. Sterilizarea sau uciderea microorganismelor, precum şi regenerarea oţelului ar fi câteva exemple”, se arată în articolul agenției de presă de stat care preia pseudoteoriile lui Flanagan și Liekens.
Printre efectele benefice pe care le capătă apa ținută sub piramidă, așa cum se arată în articol, se numără curățenia ei, prelungirea duratei de viață până la alterare și altele.
„Apa ţinută în piramidă devine, din punct de vedere microbiologic, mai pură, se păstrează mai mult timp şi, mai ales, atunci când este administrată organismelor vii, are efecte stimulative asupra proceselor de creştere şi efecte curative pentru multe afecţiuni. Pentru a obţine apa de piramidă este necesară o piramidă care să respecte proporţiile celei din Egipt. Cel mai bun material pentru construcţia unei piramide miniaturale este cuprul. Efectul este cu atât mai puternic, cu cât piramida este mai mare. Vasul în care este pusă apa este cel mai bine să fie din porţelan sau sticlă. Locul în care se plasează vasul trebuie să fie situat la o treime de baza piramidei, precizează site-ul amintit. Durata de energizare a apei este de minimum 12 ore. Apa folosită va fi, de preferinţă, de izvor sau plată. Timpul de păstrare a apei de piramidă trebuie să nu depăşească 24 de ore. Apa de piramidă nu se fierbe, nu se mai prepară în niciun alt mod”, mai citim în articol.