Asocierea americano-greacă Ameresco/Sunel Group (dezvoltator din industria energiei regenerabile, respectiv constructor) a câștigat un contract de peste 300 de milioane euro pentru construcția a trei parcuri fotovoltaice totalizând 360 MW pe terenuri aparținând Complexului Energetic Oltenia, acesta fiind parte din proiectul mai mare de decarbonizare a CEO susținut de Comisia Europeană (prin Fondul de Modernizare) și Banca Europeană pentru Investiții.
Este vorba despre Rovinari Est – 110 MW, Tismana 1 – 128,3 MW și Tismana 2 – 132 MW.
Antreprenorul este o companie de proiect la care participă în proporții egale din Petrom și CEO iar banii provin, în proporție de 70%, din Fondul pentru Modernizare.
Așa cum Economedia deja a arătat ieri, CEO și Tinmar Energy au scos la licitație construcția altor patru parcuri fotovoltaice, care totalizează 280 MW electrici, anume Turceni, Rovinari, Bohorelu și Pinoasa. Acest proiect costă 250 de milioane de euro, din care cea mai mare parte tot din Fondul de Modernizare.
Este de precizat, în cadrul marelui plan de decarbonizare al CEO sunt prevăzute construcția și a două termocentrale pe gaze, una cu Petrom, alta cu Tinmar, totalizând 1.300 MW. Dacă însă parcurile fotovoltaice „se mișcă”, proiectul termocentralelor este mult întârziat. În mod normal, în 2026 acestea trebuiau operaționalizate, însă nici măcar nu au fost atribuite contractele de execuție.