Conform PNRR, România trebuie să reîmpădurească 56.700 ha de teren până în 2026

Pădure - Dreamstime Photo 131400332 © Siarhei Dzmitryienka | Dreamstime.com

România va primi bani nerambursabili prin PNRR pentru reformarea sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier ceea ce va implica investiții într-o campanie națională de împădurire și reîmpădurire, iar până la 30 iunie 2026, România va trebui să împădurească sau să reîmpădurească 56.700 ha de teren. Totodată, până la acea dată, vor fi create 3,15 milioane mp de noi zone de păduri urbane, în conformitate cu cerințele legale prevăzute în Strategia forestieră națională. De aceea, până în 2023 ar trebui să fie plantați cel puțin 500.000 de mp de păduri urbane.

„Împădurirea urbană se va realiza printr-o abordare la nivel de peisaj care contribuie la conectarea cu zonele naturale sau seminaturale și va pune accent pe conectarea habitatelor prin infrastructuri verzi și coridoare ecologice. Selectarea speciilor va ține seama de rolul acestora în curățarea aerului și în furnizarea altor servicii ecosistemice în zonele urbane”, scrie în documentul aprobat de Comisia Europeană.

În ceea ce privește pepinierele, planul este ca până în 30 septembrie 2024 să existe și să fie operaționale cel puțin 90 de pepiniere noi și renovate, în conformitate cu cerințele legale stabilite în Strategia forestieră națională. Producția de material de reproducere se va concentra pe speciile și ecotipurile de arbori care sunt adecvate pentru viitoarele condiții climatice preconizate din România.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Obiectivul acestei investiții este de a crea noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice prin identificarea și evaluarea terenurilor, finanțarea împăduririi și lucrărilor de îngrijire a plantațiilor și creșterea suprafeței cu vegetație forestieră în lungul căilor de comunicație și în interiorul aglomerărilor urbane (păduri urbane, inclusiv de tipul mini-pădurilor) în jurul localităților și între câmpurile cu culturi agricole, precum și alte categorii de perdele forestiere de protecție”, se mai arată în PNRR.

Mai mult, Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, ca prin PNRR, să pună în vigoare, până cel târziu în ultimul trimestru al anului 2023, un cadru legislativ de decarbonizare a sectorului de încălzire și răcire, care să include măsuri de diversificare a mixului energetic și reducerea consumului de lemn ca sursă de combustibil în acest sector.

Potrivit datelor oficiale, în prezent, circa jumătate dintre gospodăriile din România se încălzesc cu sobe alimentate cu lemne, procentul ajungând la peste 80% în mediul rural. Astfel, statul român și-a asumat ca țintă, pânâ în T4 2023, intrarea în vigoare a unui cadru legislativ cu măsuri de decarbonare a sectorului de încălzire și răcire.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. “Împădurirea urbană se va realiza printr-o abordare la nivel de peisaj care contribuie la conectarea cu zonele naturale sau seminaturale și va pune accent pe conectarea habitatelor prin infrastructuri verzi și coridoare ecologice.”

    In afara de declaratii ce se mai poate intampla?
    Practic cum?
    Sunt lucrari de anvergura pe care Primarii puturosi din Romania nu le pot face si implementa.
    La Vascauti sau Cucuietii din Deal la Primarie sunt niste persoane sinistre care nu au facut nimic toata viata!
    A plantat vreun vreun copac sau o floare?
    Eu nu cred.
    Prin acest proiect se poate ca Primarele sa-si mai angajeze 4 sau 5 amante si vreo doi verisori ca sunt bani de jefuit din PNRR!
    Asa este Toata Admnistratia Locala!
    Salarii babane la puturosi.

    Eu imi notez ca acest proiect e un fiasco!

    Nu e fezabil si nu ai cu cine!

    Poate sa-l realizeze cei din Adm . Prezidentiala?
    Ca Guvernul e pe duca!

  2. M apuca rasu plansu
    Altul e scopul aici…ce e interesant e ca am ajuns la mana strainilor care ne conditioneaza dupa propriul lor interes. Si o fac si cu zambetul pe buze. Of Doamne !!!

    • Da’ banii lor îi vrei, nu? Altfel te îmbraci cu aceiași pantaloni găuriți, vechi de 40 de ani. Mama voastră de pomanagii leneși și nerecunoscători!…

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.