Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, a vândut 85% din proiectul rezidențial Cloud 9 din Aviației

Cloud 9 Sursa foto: Akcent Development

Proiectul rezidenţial Cloud 9, dezvoltat de Akcent Development, dezvoltator controlat de Alin Niculae (Oscar Downstream). în cartierul Aviaţiei din nordul Bucureştiului, a atins un grad de vânzare al apartamentelor de 85%, până la finalul lunii august fiind vândute peste 700 de unități dintr-un total de 820 de apartamente construite. Compania lui Niculae a dezvoltat până acum peste 5.000 de apartamente în zona de vest a Bucureștiului.

În cadrul proiectului Cloud 9 au fost tranzacționate în intervalul iunie-august 2021 un număr total de 102 apartamente cu o valoare totală de peste 10,5 milioane de euro + TVA, procesul de vânzare și promovare al proiectului fiind coordonat de agenția Premier Estate Management.

Ținând cont de tranzacțiile realizate în ultimele luni, se constată o creștere a solicitărilor de achiziție în scop locativ, în timp ce achizițiile cu scop investițional au rămas la un nivel stabil. Potențialul de obținere a unui randament din închiriere de peste 9% pentru studiourile duble din cadrul proiectului a stârnit un interes deosebit în rândul investitorilor mici și medii.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Începută în mai 2018, construcţia celor patru blocuri de apartamente formate din 2 subsoluri, parter + 9 etaje + 10 şi 11 retrase, a fost finalizată în totalitate într-un interval de doar doi ani. Proiectul cuprinde apartamente în 18 configurații cu suprafețe variind între 48 și 144 de metri pătrați, precum și trei penthouse-uri cu piscină privată care au fost tranzacționate.

Parcarea subterană dispune de 1.100 de locuri, fiind dotată și cu facilități pentru încărcarea mașinilor electrice. Spațiile comerciale amenajate la parterul blocului dinspre șoseaua Pipera sunt în curs de închiriere către un supermarket, un restaurant și o cafenea, zona comercială urmând a fi completată de servicii precum clinică medicală, notariat, sală de fitness și o curățătorie de haine.

Despre omul de afaceri Alin Niculae, presa a scris anul trecut că a cumpărat la licitație, cu doar 2 milioane de euro, o parte din parcul Grozăvești din centrul Bucureștiului de la Piraeus Bank și intenționează schimbarea statutului proprietății din parc în teren pentru construcții, pentru a o putea vinde cu zeci de milioane de euro.

În 2007, acest teren, de 3,46 de hectare, format din două loturi lipite, a fost cumpărat de o firmă a miliardarului israelian Benyamin „Beny“ Steinmetz pentru 13,6 milioane de euro, potrivit unei investigații Rise Project. Acesta intenționa să dezvolte un proiect imobiliar de mari dimensiuni pentru care a luat un credit de la fosta Piraeus Bank, dar a fost executat silit ulterior.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: