Ministrul Finanțelor Tanczos Barna a anunțat într-un interviu Economedia că implementează o reformă fundamentală privind finanțarea unităților administrativ-teritoriale, folosind acum datele de la recensământ privind populația țării, în loc de datele de la Institutul Național de Statistică. Acest lucru va duce la o scădere a finanțărilor pentru unele unități administrativ-teritoriale, deoarece unele primeau câteodată fictiv sume suplimentare.
El a spus că recensământul arată un minus de 2,3 milioane de persoane la populație, față de datele INS. Drept urmare, există județe care pierd chiar câte 100.000 de oameni. Ministrul susține că la anumite UAT-uri, erau sute sau chiar mii de persoane fictive înregistrate pe câte o adresă, lucru care va fi eliminat.
În acest sens, în primul an de implementare a acestei reforme, statul va asigura o compensare a finanțării pierdute, dar ulterior finanțarea unităților administrativ-teritoriale se va face pe baza cifrelor reale privind numărul de locuitori.
El a vorbit și de un fond de solidaritate, prin care se vor colecta anumite sume de la toate unitățile administrativ-teritoriale, care se vor împărți apoi către comunitățile mai mici.
- Filmare realizată de Inquam Photos
Tanczos Barna: Primul pachet de reformă fiscală s-a făcut la sfârșitul anului trecut. Restul se face acum prin buget, inclusiv prin finanțarea diferită a unităților administrativ-teritoriale și implementarea unor principii diferite. De exemplu, nu mai lucrăm cu INS-ul ca bază de plecare pentru populație, ci lucrăm cu recensământul. Acolo avem minus 2,3 milioane de români, pentru care UAT-urile primeau câteodată fictiv sume suplimentare. Sunt reduceri la anumite unități administrativ-teritoriale. În primul an cred că trebuie să facem o compensare, tocmai ca să nu fie o trecere bruscă. Sunt județe care pierd 100.000 de oameni în recensământ față de INS. Și acolo finanțările erau pe persoane fictive înregistrate pe câte o adresă, cu sutele, cu miile. Eliminăm aceste lucruri. Este o reformă fundamentală pe finanțarea unităților administrativ-teritoriale. Și acolo trebuie să asigurăm o trecere mai lină, o compensare în primul an și după aceea să se așeze toată județele, toate orașele, municipiile pe cifre reale de locuitori, de cetățeni, de producători din localitatea respectivă, de impozit pe venit colectat din localitatea respectivă. Și să avem și această plasă de siguranță, care înseamnă echitate, colectare de la toată lumea într-un fond de solidaritate și de acolo să împărțim bani pentru comunitățile mai mici. Nu înseamnă doar o reformă, este un pachet de reforme care se implementează treptat. Eu sunt adeptul unor pași consecvenți, pas cu pas, decât să luăm decizii prin care să bruscăm ori economia, ori unitățile administrativ-teritoriale, ori instituțiile.