Unul dintre cele mai ambițioase proiecte imobiliare din Iași, Greenfield Copou, pare să fie serios afectat de scandalul Nordis. Anunțat cu entuziasm în iulie 2023, cu o valoare de piață de peste 175 de milioane de euro și peste 1.000 de apartamente planificate, proiectul ar fi trebuit să transforme zona Viticultori din Copou. Cu toate acestea, la un an și jumătate de la obținerea autorizației de construire, lucrările nu au început, scrie ReporterIS. Dezvoltatorii iau acum în considerare două scenarii: fazarea proiectului sau vânzarea acestuia, conform sursei citate.
Efectul Nordis la Iași: Oamenii se feresc să mai plătească în avans
După scandalul Nordis, cumpărătorii au devenit mai precauți, evitând să plătească avansuri mari pentru locuințe aflate doar pe hârtie.
„Au fost întârzieri în obținerea finanțărilor. Investitorul ia în calcul o fazare”, a declarat o sursă anonimă citată de ReporterIS.
Fazarea ar însemna reluarea șantierului în etape, însă acest proces ar presupune o reproiectare și o reautorizare, ceea ce ar întârzia și mai mult demararea lucrărilor.
Greenfield Copou a fost conceput ca un ansamblu rezidențial premium, cu 26 de blocuri, peste 1.000 de apartamente, 1.083 de locuri de parcare, spații verzi generoase, grădiniță, after-school, spații comerciale și un centru wellness.
Cu toate acestea, vânzările au stagnat. Dacă inițial fuseseră contractate 24 de apartamente, până în toamna anului trecut numărul acestora scăzuse la 16. Și asta înainte de a porni scandalul Nordis.
Dezvoltatorul ia în calcul vânzarea proiectului
Viitorul Greenfield Copou rămâne incert. Compania Impact Developer & Contractor SA, controlată de milionarul Gheorghe Iaciu, vânduse deja 24 de apartamente în Copou. Întârzierea deschiderii șantierului i-a determinat pe unii să renunțe. În primăvara trecută mai erau 21, iar în toamnă numărul unităților „pre-vândute” au scăzut la 16, detaliază sursa citată.
După izbucnirea scandalului „Nordis”, este de așteptat ca oamenii să manifeste o reticență față de acest tip de proiecte de anvergură, atât ca nivel de avans plătit cât și ca timp de așteptare, scrie ReporterIS.
În paralel, conform sursei citate, se discută și despre posibilitatea ca milionarul Gheorghe Iaciu, proprietarul Impact Developer & Contractor SA, să renunțe complet la proiect, vânzând terenul și autorizația de construire pentru aproximativ 20 de milioane de euro.
„20 de milioane de euro e prețul pe care-l cere”, afirmă o sursă din domeniu, deși suma este considerată exagerată de unii investitori, potrivit sursei citate.