Franţa va bloca noi creşteri ale preţurilor la gazele naturale şi electricitate

panouri solare, energie verde Sursa foto: Pexels

Franţa va lua măsuri pentru a atenua impactul asupra consumatorilor al majorării preţurilor la utilităţi, blocând noi creşteri ale tarifelor la gazele naturale şi împiedicând astfel planificata majorare din februarie a costurilor cu electricitatea, a anunţat premierul Jean Castex.

“Pentru gazele naturale şi electricitate, vom impune ceea ce s-ar putea numi ‘protejarea tarifelor’, ne vom proteja faţă de majorările de tarife”, a declarat oficialul, la postul francez de televiziune TF1, potrivit agenției Reuters, citată de Agerpres.

Luni, autoritatea franceză de reglementare a energiei a informat că Engie va majora de la 1 octombrie preţurile la gaze cu 12,6%.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Castex a explicat că această majorare va fi aprobată, însă preţurile vor rămâne la acelaşi nivel până când pe plan mondial vor scădea tarifele, ceva ce s-ar putea întâmpla în martie sau aprilie.

Şi ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a declarat că se aşteaptă ca majorarea preţurilor energiei să mai dureze câteva luni.

Guvernul francez este dispus să ia în considerare noi măsuri dacă cele planificate acum nu vor fi necesare pentru a atenua povara pentru gospodării, a dat asigurări Castex.

În urmă cu două săptămâni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Gabriel Attal, anunţa că autorităţile de la Paris vor să extindă programul de acordare de vouchere pentru energie la mai multe gospodării, în încercarea de a uşura plata facturilor la energie. În prezent, aceste vouchere sunt acordate pentru aproximativ 5,5 milioane de gospodării cu venituri modeste din Franţa.

“Lucrăm la măsuri suplimentare”, a afirmat Attal, la postul de radio Europe 1, fără a da amănunte.

Preţurile europene de referinţă la gazele naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, a cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: