SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres (Surse Reuters)

volodimir zelenski, donald trump, razboi ucraina, sua, statele unite, alegeri prezidentiale sua 2024 Sursa foto: Handout / AFP / Profimedia

Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor săi că doreşte să anunţe acordul în discursul său de marţi seara din faţa Congresului, au declarat trei dintre surse, avertizând însă că acordul nu a fost încă semnat şi că situaţia s-ar putea schimba, transmite News.ro.

Acordul trebuia să fie semnat vineri, la Casa Albă, iar Volodimir Zelenski venise special pentru aceasta la Washington, dar semnarea lui a fost anulată după întâlnirea dezastruoasă din Biroul Oval. În cele din urmă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost dat afară din clădire, după ce s-a certat în faţa presei cu Donald Trump şi vicepreşedintele JD Vance, iar acordul a rămas nesemnat.

Oficialii americani au vorbit în ultimele zile cu oficialii de la Kiev despre semnarea acordului privind mineralele, în ciuda exploziei de vineri, şi i-au îndemnat pe consilierii lui Zelenski să îl convingă pe preşedintele ucrainean să îşi ceară scuze de la Trump, potrivit uneia dintre persoanele familiarizate cu această chestiune.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Casa Albă, administraţia prezidenţială ucraineană de la Kiev şi ambasada Ucrainei la Washington nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii din partea Reuters cu privire la aceste informaţii.

Marţi, Zelenski a postat pe X că Ucraina este pregătită să semneze acordul şi a calificat întâlnirea cu scântei din Biroul Oval drept „regretabilă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Întâlnirea noastră de vineri de la Washington, de la Casa Albă, nu a decurs aşa cum trebuia”, a scris Zelenski în postarea sa. „Ucraina este pregătită să vină la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a aduce pacea durabilă mai aproape”, a asigurat el.

Nu este clar, potrivit Reuters, dacă termenii acordului s-au schimbat. Acordul care urma să fie semnat săptămâna trecută nu includea garanţii de securitate explicite pentru Ucraina, dar oferea Statelor Unite acces la veniturile din resursele naturale ale Ucrainei. De asemenea, acesta prevedea ca guvernul ucrainean să contribuie cu 50% din monetizarea viitoare a oricăror resurse naturale deţinute de stat la un fond de investiţii pentru reconstrucţie gestionat de SUA şi Ucraina.

Luni, Trump a semnalat că administraţia sa rămâne deschisă faţă de semnarea acordului, spunând însă reporterilor că Ucraina ar trebui să dea dovadă de mai multă „apreciere”.

„Această ţară a rămas alături de ei la bine şi la greu”, a spus Trump. „Le-am dat mult mai mult decât Europa, iar Europa ar fi trebuit să dea mai mult decât noi”, a spus Trump, reluându-şi teza susţinută şi cu alte ocazii.

Trump urmează să susţină marţi seara, la ora locală 21.00 (miercuri, ora 4.00, ora României), primul său discurs din noul mandat în faţa Congresului. Luni, el promisese că va face „anunţuri majore” în acest discurs care ar urma să creioneze direcţiile preşedinţiei sale şi să explice măsurile radicale luate până acum. Trump a confirmat că discursul se va referi şi la Ucraina.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.