Răzvan Rughiniș, profesor universitar la Universitatea Politehnică din București și co-fondator al Innovation Labs spune că există în Europa o serie de diverse obstacole medievale de tip „breaslă” și susține, de exemplu, că nu ar trebui să existe un număr maxim de ore lucrate de către tineri, iar dacă ei vor să lucreze 80 de ore pentru propria companie atunci ar trebui să aibă această libertate.
Răzvan Rughiniș este de părere că Europa riscă să reglementeze prea mult și tinerilor nu ar trebui să li se impună un număr maxim de ore de muncă.
„Nu cred că există un maxim de ore de muncă pe care ar trebui să îl impunem tinerilor, dacă unii dintre aceștia își doresc să muncească la propria lor companie și 80 de ore pe săptămână. Avem diverse obstacole medievale de tip „breaslă” ca să creăm echități artificiale. Libertatea înseamnă, inclusiv, libertatea de a te implica în proiectele pe care le dorești, alături de oamenii pe care ți-i dorești, iar eu cred că Europa poate să fie un altfel de spațiu al libertății autentice, dar aceasta necesită sprijinul nostru, al generației cu expertiză și care să încurajeze o generație cu mari ambiții”, a declarat Rughiniș, în cadrul evenimentului de lansare a think tank-ului despre digitalizare Edge Institute.
Co-fondatorul Innovation Labs menționează entuziasmul și optimismul pe care îl au tinerii studenți în tehnologie, dar și ideea că experții trebuie să renunțe la cinism, pentru a-i ajuta în drumul lor către dezvoltare.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Acest tip de ambiție trebuie hrănit, trebuie încurajat. Dacă la 20 de ani nu crezi că schimbi lumea, o să fii o persoană cinică înainte de a atinge 40. Avem nevoie să îi sprijinim, chiar dacă ni se par mii de idei ca ale lor. Să le dăm încredere. De multe ori, chiar și o idee care s-a mai încercat într-un alt context tehnologic și într-o altă piață poate să creeze un alt impact.”
Întrebat de felul în care percepe studenții și felul în care aceștia s-ar putea descurca în a dezvolta sectorul de digitalizare și tehnologie, Răzvan consideră că asumarea este importantă și că ei trebuie să vadă această societate ca pe una cu oportunități, deoarece „haosul este o mare șansă să creăm valoare și să nu stăm la coadă” .
De asemenea, vede un optimism de care te-ai putea teme „că te molipsești”, deoarece în cadrul evenimentuluiHackathon de la Innovation Labs a văzut „peste o sută de idei cu grade diferite de maturitate”.
„Mă duc la conferințe internaționale în Europa, dar și în America, iar România este văzută ca o țară foarte curajoasă. România, în comunitățile acestea de știința calculatoarelor de informatică, este văzută ca un campion unde, în perioada comunistă din 1971, un om a reușit să înființeze prima rețea a liceelor de informatică din lume”, spune Răzvan Rughiniș.