Elon Musk caută să-i liniştească pe angajaţii Tesla Inc. în timpul a ceea ce el a descris “un pic de vreme furtunoasă”, după ce acţiunile producătorului de vehicule electrice (EV) au scăzut cu peste 50% în doar trei luni, transmite agenția de știri Bloomberg, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Dacă citiţi ştirile, se simte ca Armagedon”, a spus Musk la o întâlnire cu angajaţii, transmisă pe platforma X. El a glumit că nu se poate uita la vreun post de televiziune fără să vadă o Tesla incendiată şi le-a transmis detractorilor: “Înţeleg că nu doriţi să cumpăraţi produsele noastre dar nu trebuie să le daţi foc. Este cam nerezonabil”.

Apoi Musk s-a referit din nou la posibilitatea ca maşinile Tesla să fie curând capabile de conducere autonomă. El a reiterat ceea ce anunţase din 2016, că în cele din urmă Tesla va fi un vehicul autonom.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

“Ceea ce spun este ţineţi-vă de acţiunile voastre”, le-a spus Musk angajaţilor.

Înaintea deschiderii de vineri a şedinţei Bursei de la New York, acţiunile Tesla au scăzut cu 1,4%, la 233,06 dolari. Titlurile s-au prăbuşit de la nivelul record de 479,86 dolari înregistrat în 17 decembrie.

Protestatarii nemulţumiţi de rolul lui Musk în Administraţia Trump au incendiat staţii de încărcare, vehicule şi showroom-urile companiei din SUA şi Europa.

Săptămâna aceasta, Howard Lutnick, secretarul american pentru comerţ, a cerut ascultătorilor postului Fox News să cumpere acţiuni Tesla. “Nu vor mai fi niciodată atât de ieftine”, a spus Lutnick, încălcând în mod potenţial normele deontologice.

Într-o încercare de sprijin, Trump a participat săptămâna trecută la un eveniment de vânzări al Tesla la Casa Albă, unde a achiziţionat unul dintre vehiculele companiei.