Grupul american Apple a avut cele mai mari vânzări de smartphone-uri în primul trimestru al acestui an, graţie lansării modelului iPhone 16e şi a cererii puternice în ţări precum Japonia şi India, arată datele publicate luni de firma de cercetare de piaţă Counterpoint Research, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
“În conformitate cu estimările noastre actuale, anunţul tarifelor nu a dus la o creştere majoră a cererii din cauza incertitudinilor cu privire la tarife şi politici. În condiţiile în care tarifele au fost anunţate în aprilie, nu au avut un impact asupra cererii de iPhone în primul trimestru din 2025”, a declarat analistul şef de la Counterpoint, Ankit Malhotra.
În primele trei luni ale acestui an, piaţa mondială de smartphone a crescut cu 3% în ritm anual. Scăderile de pe pieţele dezvoltate au fost contracarate de creşterea din China şi continuarea revenirii vânzărilor pe pieţele emergente cheie din America Latină, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Lider al pieţei a fost grupul american Apple, cu o cotă de 19%, în pofida provocărilor cu care s-a confruntat pe o serie de pieţe importante. Vânzările Apple în SUA, Europa şi China fie au stagnat, fie au scăzut. Însă Apple a înregistrat o creştere de două cifre a vânzărilor în Japonia, India, Orientul Mijlociu, Africa şi Asia de Sud-Est.
Pe locul secund s-a situat grupul sud-coreean Samsung, cu o cotă de 18%. Cercetătorii subliniază că Samsung a avut un început lent de an, din cauza lansării târzii a seriei S25, dar vânzările şi-au revenit după lansarea modelului principal S25 şi a noilor versiuni de telefoane seria A.
Topul primilor cinci producători este completat de producătorii chinezi Xiaomi (14%), vivo (8%) şi OPPO (8%).
În pofida creşterii de 3% din primul trimestru, analiştii de la Apple Counterpoint Research se aşteaptă ca, pe ansamblul anului 2025, piaţa de smartphone să se contracte uşor comparativ cu 2024, din cauza incertitudinilor economice şi tarifelor vamale impuse de preşedintele SUA, Donald Trump.