Combinatul Liberty Galați încearcă să repornească, cu un credit de capital de lucru, singurul furnal operațional din țară. Acesta este inactiv de aproape un an. Activitatea siderurgică este însă este sub semnul întrebării, din cauza materiei prime insuficiente, scrie Europa Liberă.
„În momentul de față, cei de la Liberty au primit din partea statului un credit pentru capital de lucru. În urmă cu două săptămâni a trecut memorandumul prin guvern și urmează să primească 350 de milioane (de lei n.r.) exclusiv pentru capital de lucru și în două-trei săptămâni o să repornească furnalul din Galați”, declara Bogdan Ivan, ministrul Economiei, pe 11 martie, pentru Europa Liberă.
Anunțat de mai bine de o lună, creditul nu a fost încă accesat pentru că unitatea siderurgică nu a îndeplinit nici până acum toate criteriile din contract.
„Sunt niște condiții care nu au fost rezolvate de către acționari dar până miercuri (16 aprilie, n.r.) se vor îndeplini”, au declarat reprezentanți ai Liberty Galați din top management pentru Europa Liberă, fără a dori să specifice și despre ce anume e vorba.
Din cele 70 de milioane de euro, 10 milioane ar fi folosite pentru plata salariilor pentru martie.
Diferența de aproape 60 de milioane de euro e destinată achiziției de materie primă. Aici este și marea problemă: stocul actual asigură funcționarea pentru două-trei săptămâni.
Dacă stocul de marfă nu va fi completat, activitatea furnalului se va opri din nou, iar o nouă repornire e dificilă: încălzirea lui durează aproape o lună.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Sunt făcute comenzi de noi materii prime, dar e prematur să vorbim de asigurarea unei continuități. O nouă oprire a furnalului ar putea fi și ultima. Poate că pare mult, dar 60 de milioane de euro, cât ar putea intra în achiziția de materii prime (din creditul garantat de stat, n.r.) nu înseamnă mare lucru”, susțin reprezentanți din conducerea Liberty Galați cu care a discutat Europa Liberă sub protecția anonimatului.
Aceiași reprezentanți afirmă că „nevoia valorică de materii prime într-o lună e de peste 100 de milioane de euro”.
„Să ai liniște, că nu te oprești, ar trebui să ai un capital de lucru de trei luni, cel puțin, ceea ce ar însemna 300 de milioane de euro”, adaugă aceștia.
Vestea bună ar fi că, de aproximativ două săptămâni, pe platforma siderurgică gălățeană sunt angajați ai companiei austriece Linde Gas, care au început operațiunile de încălzire a furnalului. Durează însă aproximativ o lună pentru a-l aduce la aproximativ 1.900 grade Celsius și a-l face operațional.
Reprezentanții Liberty Galați cu care a discutat Europa Liberă susțin că un termen realistic de pornire efectivă a Furnalului 5 ar putea fi după 28 aprilie: „Între timp, așteptăm să vină zecile de mii de tone de minereu de fier, de cocs, cărbune energetic sau fier vechi”.
În vreme ce conducerea așteaptă să repornească producția de oțel, sistată deja de zece luni, angajații au parte de noi întârzieri salariale, la fel ca în fiecare lună din acest an.
La lichidarea care trebuia plătită pe 10 aprilie se adaugă, conform contractului colectiv de muncă, primele de Paște ori bonurile de masă.
Reprezentanții Liberty Galați cu care a discutat Europa Liberă au declarat că toate drepturile vor fi onorate în a doua jumătate a acestei săptămâni, cel mai probabil începând de joi, mai scrie Europa Liberă.