Primăria Cluj-Napoca va semna în luna mai  contractul de execuție a tronsonului 2 din centura metropolitană. Cine e ofertantul

Emil Boc si centura metropolitana Cluj-Napoca Foto: Emil Boc/ Facebook, Monitorulcj.ro

Contractul de execuție pentru tronsonul 2 al centurii metropolitane va fi semnat în luna mai, potrivit unui anunț făcut de primarul Emil Boc în 22 aprilie, informează Actualdecluj.ro. Contractul se va semna cu asocierea formată din firmele Dimex-2000 Company (lider), Hydrostroy Ad (Bulgaria), Integral Inzenjering AD Laktasi (Muntenegru) și alți 19 subcontractanți, singurii ofertanți la licitația Primăriei.

„În urma publicării în Monitorul Oficial a aprobării indicatorilor tehnico-economici la tronsonul II al centurii metropolitane – care începe de la intrarea în Cluj, ocolește Făgetul, taie Calea Turzii, merge înspre Borhanci, intersecția cu Sopor și de la Selgros traversează direct până pe Bulevardul Muncii, sunt în total 42 de kilometri, 35 de kilometri de pistă de biciclete, încă vreo 35 de kilometri de bretele de legături, 20 de noduri rutiere, cinci tuneluri, o lucrare de peste 1,2 miliarde de euro – am intrat și cu acest proiect în linie dreaptă. În luna mai, vom semna contractul de execuție a centurii”, a anunțat primarul Emil Boc.

Primarul Emil Boc a anunțat, joi, 17 aprilie, că se poate trece la semnarea contractului de execuție a centurii metropolitane a municipiului Cluj-Napoca după ce Hotărârea de Guvern cu majorarea indicatorilor tehnico-economici a fost publicată în Monitorul Oficial.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Investiția pentru proiectarea și execuția centurii metropolitane a fost majorată de la 8,6 miliarde de lei la 9,3 miliarde de leiașa cum a propus Primăria ClujNoii indicatori tehnico-economici au fost aprobați de consiliul local în luna februarie 2025, fiind ultima etapă necesară încheierii licitației pentru tronsonul 2 al proiectului. Pentru acest tronson Primăria a primit la licitație o singură ofertă, de la compania Dimex, însă respectiva ofertă a fost cu peste 10% mai mare decât valoarea estimată la licitație (potrivit studiului de fezabilitate neactualizat).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Asocierea formată din Dimex-2000 Company (lider), Hydrostroy Ad (Bulgaria), Integral Inzenjering AD Laktasi (Muntenegru) și alți 19 subcontractanți sunt cei despre care primarul Emil Boc a spus că vor realzia lotul 2 al centurii metropolitane a Clujului. Aceștia au depus singura ofertă în cadrul celei de-a doua licitații pentru tronsonul 2, după ce la prima nu a participat nicio firmă. Mai mult, Emil Boc a arătat că, facă Guvernul va fi de acord și va aproba majorarea costurilor, Primăria Cluj va semna contractul pentru proiectarea și execuția Centrurii Metropolitane cu Dimex 2000.

Finanțarea proiectului va fi făcută din fonduri nerambursabile din cadrul Programului Transport 2021-2027, fonduri de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor, cât și prin alte surse legale, potrivit Hotărârii de Guvern aprobate în 9 aprilie.

Varianta ocolitoare are o lungime de 42,1 km, are drumuri de legătură de 32,3 de km, 20 de noduri rutiere, bretele și noduri rutiere de 26,6 de km, 5 tuneluri și 35 de km de piste de biciclete. Proiectul a fost fazat. Pentru faza I se vor excuta peste 20 de kilometri, plus câteva drumuri de legătură.

Dimex 2000 Company lucrează deja la modernizarea rețelele de apă din Cluj-Napoca cu Compania de Apă Someș dar și la drumul expres de la Tureni. În cazul drumului expres a avut întârzieri de mai bine de jumate de an pentru livrarea contractului.

 

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.