Reforma și reorganizarea din sistemul de Apărare al țării are ca o primă măsură, chiar din acest an, achiziția sistemelor de rachete franceze Mistral 3 – nu se precizează câte, se arată Programul de Guvernare al coaliției PNL-PSD-USR-UDMR, la capitolul Apărare, conform documentului obținut de Economedia. Tot capitolul Apărare se învârte în jurul alocării de către țara noastră a până la 5% pentru Apărare.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„1. Introducerea in 2025 in programul SAFE (Security Action for Europe) a achiziției de rachete Mistral”, se arată în documentul citat.
Rachetele Mistral au fost propuse spre achiziționare României încă de anul trecut, ca parte din planul de sute de miliarde de euro al UE de întărire a capacităților militare a statelor membre. Nu doar României au fost propuse, ci și altor state precum Franţa (producătoarea acestora), Belgia, Cipru, Estonia, Spania, Ungaria, Slovenia şi Danemarca.
Rachetele Mistral vin în mai multe versiuni: Atlas RC, un sistem de apărare aeriană controlat de la distanţă şi instalat pe un vehicul (poate fi vorba de vehicule tip Sherpa sau URO VATMAC ST5, PANDUR, BOXER sau STRYKER), SIMBAD-RC, un sistem de apărare aeriană integrat pe nave, ATAM, sistem aer-aer pentru elicoptere, MANPAD, un sistem de lansare portabil, care presupune dislocarea rachetelor Mistral 3 la nivel terestru, pe vehicule sau pe nave.
Rachetele Mistral 3 sunt rachete care pot fi folosite în mai multe domenii şi pe mai multe platforme. Au rază de acţiune scurtă (6,5 km) şi transportă explozibil de 3 kg. Racheta are o durată de viaţă, fără mentenanţă, de 20 de ani. Rachetele Mistral 3 sunt ghidate prin infraroşu, pot fi folosite atât ziua, cât şi noaptea, şi în diverse condiţii meteorologice.
Producătorul lor este compania MBDA, cel mai mare producător european de rachete, cu acționariat european, dar unde cel mai mare acționar este Airbus. Mistral 3, rachetele care vor fi achiziționate de România, sunt un proiect francez, conceptul, tehnologia și capacitățile de producție fiind toate situate în Franța.
Dincolo de această achiziție, la capitolul Apărare coaliția de guvernare mai specifică continuarea proeictelor strategice cu NATO și UE, continuarea sprijinului pentru integrarea europeană și euroatlantică pentru Ucraina și Republica Moldova, continuarea parteneriatului cu Bulgaria și Turcia la Marea Neagră.
Atenția cea mai mare este pe Republica Moldova. „Sprijinirea partenerilor vulnerabili din regiune, mai ales în acea ce privește Republica Moldova. Securitatea, stabilitatea și prosperitatea Republicii Moldova sunt foarte importante pentru România, iar orice evoluție negativă ce afectează Republica Moldova se reflectă și asupra țării noastre”, se arată în documentul citat.