Programul de guvernare elaborat de Guvernul Bolojan include măsuri care afectează turismul și sectorul HoReCa, prin majorarea de TVA și reducerea voucherelor de vacanță, iar reducerile de cheltuieli sunt încă firave, în timp ce unele sporuri, cum ar fi cel de antenă, ar trebui să dispară, în loc să fie reduse, spune pentru Economedia Alin Burcea, fondator al agenției de turism Paralela 45, la care a vândut recent un pachet majoritar.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Antreprenorul susține că acest program nu include decât idei vagi de dezvoltare, iar pe turism nu a găsit nimic, ceea ce denotă că turismul nu interesează pe nimeni.
Economedia ia pulsul pieței pe subiectul momentului în România și îi întrebăm pe antreprenori și pe alți reprezentanți ai mediului de afaceri cum se vede, din economia reală, programul trasat de noul guvern Bolojan, și cum îi afectează.
„În HoReCa ne afectează mult creșterea cu 10% a TVA, reducerea la 3.500 lei net a baremului pentru vouchere. Ne mai afectează faptul că turismul este un departament prăpădit într-un mare minister, nu avem autoritate.
Reducerile de cheltuieli sunt încă firave. La primării, de exemplu, trebuie stabiliți numărul de salariați de la nivel central, la orașe de aceeași marime – același număr de salariați. Și numărul de consilieri locali se poate reduce repede cu 20%. Imediat. În plus, sporurile stupide – spor de antenă și alte prostii trebuie să dispară, nu să fie reduse.
Programul de guvernare nu e chiar un program – e făcut repede, așa era situația. Nu am regăsit decât idei vagi de dezvoltare. Pentru turism nu era chiar nimic. Concluzia – turismul nu interesează pe nimeni, de aceea suntem pe ultimul loc în Europa la turiști străini”, spune Alin Burcea.