A treia încercare pentru primul lot al Autostrăzii de Centură A0 Bucureşti Nord: Italienii de la Pizzarotti câştigă contractul pentru proiectare şi execuţie / Anterior, CNAIR îi desemnase de două ori câştigători pe turcii de la Nurol

A0 Centura Bucuresti A0 Centura București Sursa foto: Ministerul Transporturilor

Asocierea condusă de compania italiană Impresa Pizzarotti a câştigat contractul pentru proiectarea şi execuţia primului lot al Autostrăzii de Centură A 0 Bucureşti Nord, un tronson cu o lungime de 18 kilometri între intersecţia cu A1 şi DN 1. Este a treia încercare pentru semnarea contractului pentru primul lot după ce CNAIR îi desemnase de două ori pe turcii de la Nurol drept câştigători, dar nu s-a mai ajuns la atribuire din cauza contestaţiilor.

Contractul de 815 milioane Lei (estimarea CNAIR era 842 milioane) poate fi semnat dacă nu se depun noi contestaţii, iar în eventualitatea unor contestaţii, după aproximativ o lună, imediat după decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) pentru că s-a schimbat Legea Achiziţilor Publice.

Termenul de realizare este de 34 de luni a precizat, într-un comunicat de presă, CNAIR. „Joi, 21.10.2021, a fost desemnat câstigătorul contractului “Proiectare și Execuție Autostrada de Centura București km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord km 0+000-km 52+770, Lot 1: km 2+500-km 20+000″Ofertantul desemnat câstigător este Asocierea Impresa Pizzarotti& C SpA Italia S.p.A.- RETTER Projectmanagement. Valoarea contractului este de 815.075.249,74 Lei fără TVA. Durata contractului este 34 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 22 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție este de 10 ani”, a transmis Compania de Drumuri.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Din cele patru loturi ale semi – inelului Nordic, sunt semnate contracte de proiectare şi execuţie doar pe două loturi: Lotul 2 DN 1 – DN 2 (19 km) respectiv, Lotul 4,DN 3 – A2 (5 km), ambele cu UMB.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.