Costin Șerban, un antreprenor român, digitalizează sectorul construcțiilor din UK cu o soluție ERP (enterprise resource planning) în care a investit 12 ani de dezvoltare continuă și aproximativ 1,6 milioane de lire sterline.
Platforma ERP cloud-based se numește Abilo, a fost dezvoltată de compania românească de IT, Obi Systems, și este dedicată companiilor din construcții și industrii conexe. Aplicația este deja folosită de peste 2.000 de utilizatori și vine ca o soluție completă de automatizare a operațiunilor dintr-un sector care, până acum, a funcționat preponderent pe hârtie și instinct.
În perioada următoare, antreprenorul plănuiește să adapteze soluția ERP și pentru piața din România.
„Lucratul în construcții înseamnă muncă grea. Ce nu se vede însă din afara șantierului este lupta zilnică cu haosul administrativ, birocrația, erorile de comunicare, calculul incorect al costurilor sau lipsa unor previziuni reale de profit. Am văzut asta cu ochii mei, pentru că am fost acolo. Așa a apărut Abilo, o platformă ERP gândită de jos în sus, exact pe nevoile firmelor din construcții. Nu e un software generic, ci o soluție completă, creată special pentru echipele care vor să lucreze eficient și profitabil, fără să-și mai bată capul cu sute de tabele sau telefoane pierdute”, a declarat Costin Șerban, owner & CEO Abilo.
Proiectul a început în 2012 sub forma unui software intern, dezvoltat în paralel cu activitatea în construcții a fondatorului împreună cu Obi Systems, o companie românească de IT. În 2022, observând interesul colaboratorilor pentru platformă, echipa a început reconstrucția acesteia într-un model SaaS adaptat pentru scalare și vânzare comercială, iar lansarea oficială a avut loc în 2023.
În prezent Abilo este o aplicație ERP modulară, disponibilă în întreg Regatul Unit, care le oferă firmelor din construcții un sistem integrat capabil să gestioneze toate procesele esențiale ale afacerii. Platforma acoperă întregul lanț operațional: de la project management, contabilitate și salarizare special adaptate pentru sectorul construcțiilor, până la inspecții, managementul echipamentelor, organizarea documentelor și contractelor. În plus, permite urmărirea costurilor în timp real, analize de tip business intelligence și estimarea precisă a profitabilității fiecărui proiect. Toate aceste funcționalități sunt completate de un modul dedicat managementului riscurilor și planificării strategice, oferind o viziune completă asupra sănătății financiare și operaționale a companiei.
Antreprenorul român a adaptat aplicația și pentru end-useri, făcând-o disponibilă și pentru muncitorii self-employed. Aceștia își pot administra complet activitatea: clienți, proiecte, plăți, facturi, documente și evidențe fiscale.
În prezent, Abilo este disponibil exclusiv în Regatul Unit și se adresează în principal sectorului Construcții, dar s-a extins recent printr-un modul dedicat în sectorul de transport rutier (șoferi de TIR). De asemenea, echipa lucrează activ la integrarea aplicației în proiecte publice, prin contracte cu administrații locale și parteneriate instituționale.