Aproximativ 74.500 de unităţi rezidenţiale au fost vândute la nivel naţional în primele şase luni ale acestui an, în scădere cu 3,4% comparativ cu vânzările înregistrate în prima jumătate a anului 2024, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanţă imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În Bucureşti şi Ilfov s-au vândut aproape 25.700 de unităţi rezidenţiale, în scădere cu 7,9% comparativ cu rezultatul înregistrat în prima jumătate a anului trecut, precizează sursa citată.

Potrivit analizei, scăderea de la nivel regional a fost determinată de declinul înregistrat în Bucureşti, de circa 10% în prima jumătate din 2025, în timp ce vânzările rezidenţiale înregistrate în Ilfov în primul semestru din acest an au crescut cu 5% faţă de primul semestru din 2024.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Totodată, variaţiile anuale diferite dintre cele două zone pot fi explicate şi prin scăderea stocului de locuinţe noi disponibile spre vânzare în Bucureşti, concomitent cu livrarea unui număr tot mai ridicat de locuinţe în localităţile limitrofe Capitalei.

“2024 a adus cel mai scăzut număr de locuinţe finalizate în Bucureşti şi împrejurimi înregistrat în ultimii cinci ani, iar pentru 2025 estimăm un volum la fel de mic de livrări, fapt care îşi arată deja efectele negative şi asupra vânzărilor de locuinţe din regiune. Scăderea livrărilor reprezintă cea mai mare problemă pentru piaţa rezidenţială din Bucureşti – la nivel naţional, în Cluj – Napoca spre exemplu, o piaţă regională unde media preţurilor este mai mare comparativ cu cea din Bucureşti, s-au vândut mai multe locuinţe în prima jumătate din 2025 comparativ cu perioada similară din 2024. Şi, din păcate, situaţia livrărilor din Bucureşti nu se va îmbunătăţi pe termen scurt”, a afirmat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Conform sursei citate, Constanţa a devenit cea mai mare piaţă rezidenţială regională după numărul de locuinţe vândute, exceptând regiunea Bucureşti – Ilfov, care a fost cu 23,6% mai mare în primul semestru din 2025 faţă de perioada similară din 2024.

Următoarea poziţie este ocupată de Timiş, unde vânzările de unităţi rezidenţiale în 2025 au scăzut cu o rată anuală de 4,5%.

Cluj ocupă următoarea treaptă, aici fiind vândute cu 12,7% mai multe unităţi rezidenţiale în prima jumătate a acestui an faţă de perioada similară din 2025, în timp ce în Braşov s-a înregistrat o scădere a vânzărilor nouă procente, mai arată studiul.

SVN Romania, companie de consultanţă imobiliară din România, a tranzacţionat în şase ani de activitate peste 11.000 de locuinţe, cu o valoare cumulată de peste un miliard de euro. SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni, în care activează peste 2.200 de consultanţi imobiliari şi personal administrativ.