V7 Capital a devenit acționar semnificativ în cadrul societății 2Performant (simbol bursier 2P), companie românească listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, lider în domeniul marketingului afiliat din România și pionier în soluțiile digitale de performanță pe piața locală, depășind pragul de 5% din capitalul social al acesteia.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Mă bucur că avem alături un partener ca V7, atât ca investitori cât și ca membri în Consiliul de Administrație 2Performant. Faptul că își cresc expunerea este o validare importantă a direcției noastre – îi considerăm nu doar investitori, ci și parteneri strategici care înțeleg profund misiunea noastră, de a facilita colaborarea directă a antreprenorilor și marketerilor din comerțul online. Cele 63 de milioane de euro în vânzări generate pentru clienții noștri în primele 6 luni ale anului reflectă cel mai bine dimensiunea oportunității pe care o adresăm”, a spus Dorin Boerescu, CEO 2Performant.
V7 Capital transmite că această investiție nu este doar o mișcare financiară, ci un gest de încredere într-un model de business construit local si o alegere strategică care reflectă încrederea într-un model de afaceri autentic, construit cu perseverență, transparență și viziune pe termen lung.
„2Performant este unul dintre puținele exemple locale de tehnologie cu ADN scalabil, leadership consecvent și o direcție clară de dezvoltare sustenabilă. Investiția noastră reflect încrederea în potențialul economiei digitale românești și dorința de a susține, pe termen lung, companii care pot deveni repere pentru noua generație de antreprenori în tech,” a spus Iulian Cîrciumaru, Managing Partner, V7 Capital.
Această investiție face parte dintr-o strategie mai amplă prin care V7 Capital își consolidează poziția de susținător activ al pieței de capital din România. După ce a depășit recent și pragul de 5% în cadrul Lăptăriei cu Caimac (simbol bursier: Milk), V7 își continuă direcția de a susține antreprenori care construiesc nu doar afaceri profitabile, ci și ecosisteme digitale sănătoase, cu impact real în economia locală.
„Credem că România are toate premisele să devină un hub tech solid, iar Bursa de Valori poate fi una dintre principalele forțe care accelerează această direcție. La V7 Capital, investim nu doar în companiile de azi, ci în infrastructura și în încrederea de care antreprenorii tech români au nevoie pentru a-și duce ideile mai departe, cu capital local și parteneri implicați”, scrie fondul.