Grupul OMV Petrom a înregistrat în prima jumătate a anului un profit net de 2,1 miliarde de lei în scădere cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele financiare publicate de companie. Investițiile au fost cu 37% mai mari, de 3,3 miliarde lei, cu investiții mai ridicate în Neptun Deep
“În prima jumătate a anului, am avut investiții record de 3,3 miliarde lei, cu aproape 40% mai mari față de perioada similară a anului trecut. Acestea ne-au permis să progresăm în proiecte cheie precum Neptun Deep, energie regenerabilă și biocombustibili. De asemenea, am continuat să investim în activitățile noastre tradiționale de Explorare și Producție și am continuat să ne extindem amprenta în regiune, mai precis în Bulgaria”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Performanța noastră semestrială a fost afectată de prețurile volatile și mai scăzute ale țițeiului, în timp ce reviziile planificate ale activelor cheie în toate segmentele de activitate au afectat temporar volumele de producție în al doilea trimestru. Activitatea de Gaze si Energie a rămas foarte reglementată, ceea ce a dus la un rezultat negativ al acestui segment. Rezultatul nostru din exploatare CCA excluzând elementele speciale a scăzut cu 22% față de anul precedent, la 2,5 miliarde de lei, in timp ce contribuția noastră la bugetul de stat a fost la un nivel ridicat, de~ 8 miliarde de lei. În plus, în iunie, am început să plătim dividendele de bază. Pentru 2025 avem un plan de investiții record, de ~8,6 miliarde de lei, care necesită un cadru de reglementare și fiscal predictibil și competitiv. În contextul unui mediu de piață cu provocări, rămânem concentrați pe disciplina strictă a costurilor și excelența operațională, pentru a oferi valoare pe termen lung tuturor părților interesate”, a declarat Verhcere.

Grupul OMV Petrom

  • Rezultatul din exploatare CCA excluzând elemente speciale a fost de 2,5 miliarde lei, mai mic cu 22%, în principal din cauza prețurilor mai mici la țiței, a impactului reglementărilor în domeniul gazelor naturale și al energiei electrice, precum și a activităților de mentenanță planificată în toate segmentele de activitate din T2/25
  • Profitul net a scăzut cu 21% la 2,1 miliarde lei
  • Investițiile au fost cu 37% mai mari, de 3,3 miliarde lei, cu investiții mai ridicate în Neptun Deep
  • Contribuția la bugetul de stat a fost de 7,9 miliarde lei
  • Plata dividendelor de bază record a început în iunie
Explorare și Producție
  • Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 1,5 miliarde lei vs 1,6 miliarde lei în aceeași perioadă din 2024, determinat în principal de prețul mai scăzut al țițeiului, volumele mai mici de hidrocarburi, impozitarea mai mare a gazelor și costurile de producție mai mari
  • Producția a scăzut cu 5,4%, în linie cu așteptările, în principal ca urmare a activităților de mentenanță planificate și a declinului natural în principalele zăcăminte, compensate parțial de contribuția lucrărilor capitale la sonde și a sondelor noi
  • Costul de producție a crescut cu 13%, la 17,7 USD/bep, ca urmare a scăderii producției disponibile pentru vânzare și a costurilor mai mari (inclusiv noua taxă pe construcții)
Rafinare și Marketing 
  • Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 0,9  miliarde lei, față de 1,2 miliarde lei în 1-6/24, în principal din cauza scăderii marjei de rafinare și a ratei de utilizare mai redusă a rafinăriei în contextul opririi planificate din mai 2025
  • Indicatorul marjă de rafinare OMV Petrom a fost de 9,2 USD/bbl, în scădere cu 17% ca urmare a diferențialelor mai mici pentru benzină și distilate medii
  • Rata de utilizare a rafinăriei a fost de 87%, în contextul opririi planificate de 20 de zile a rafinăriei Petrobrazi în mai 2025
Gaze și Energie 
  • Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de  (94) milioane lei vs 382 milioane lei în 1-6/24; cadrul de reglementare a continuat să influențeze negativ rezultatul din activitatea de energie electrică
  • Vânzările totale de gaze naturale au crescut la 22,6 TW, cu 11% mai mari
  • Producția centralei electrice Brazi a fost de 1,8 TWh, reprezentând 8% din mixul de producție al României în contextul reviziei planificate
Evenimente cheie 

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Dezvoltarea regională a gazelor

  • Neptun Deep: începerea forajului de dezvoltare, în același timp cu avansarea în procesul de fabricare a  echipamentelor și al construcției stației de măsurare a gazelor naturale; continuarea activităților de comercializare a gazelor naturale
  • Han-Asparuh (Bulgaria): încheierea tranzacției cu NewMed și progresul către începerea forajului de explorare în T4/25. Instalație de foraj contractată.
Decarbonizarea energiei electrice
  • Bulgaria: achiziția unei participații de 50% din unul dintre cele  mai mari proiecte fotovoltaice din Bulgaria
  • Semnarea contractelor EPCC pentru toate cele 4 parcuri fotovoltaice care urmează să fie dezvoltate împreună cu CE Oltenia
Decarbonizarea transporturilor
  • Unitatea SAF/HVO: începerea construcției și asigurarea materiei prime prin contractul de achiziție a uleiului de gătit uzat
  • Electromobilitate: ~1.000 de puncte de încărcare disponibile
Optimizarea activităților tradiționale
  • O nouă descoperire de gaze naturale la Spineni, lângă Craiova
  • Opriri planificate au fost efectuate cu succes in toate segmentele de activitate: în E&P – în Asset Petromar și Asset Crișana, în R&M – la rafinăria Petrobrazi și în G&E la centrala electrica Brazi