Și azi, ca și ieri și alaltăieri, avem intervale orare, la prânz, când avem preț zero (chiar negativ) al energiei electrice și care corespund cu importuri masive din Ungaria și, parțial, din Bulgaria.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Vecinii dispun de cantități mari disponibile pe care le trimit la noi, chiar și cu preț aproape de zero, chiar și cu preț negativ, iar noi beneficiem de conjunctura regională.
Azi, de la 11.00 la 15.00, prețul energiei este zero sau, cel mult, 3 euro, potrivit datelor OPCOM, operatorul bursei de energie. În acest interval, suntem net importatori atât în relația cu Ungaria, cât și cu Bulgaria.
Există însă și perdanți ai acestei situații. Termocentralele pe cărbune și gaz, care sunt cele mai scumpe surse de energie din piață, își reduc producția pentru a răspunde cererii din piață pentru marfa lor, fiind confruntate de concurența importurilor și aportului local al regenerabilelor. Practic, se ajustează corespunzător strict pentru onorarea contractelor pe termen lung și mediu în derulare, fără a mai participa la piața de zi cu zi a energiei. Astfel, azi, ora 02.00, termocentralele pe gaz produceau 1.300 MW. La ora 10.00, după câteva ajustări consecutive, ele mai produceau doar 430 MW, adică o scădere de trei ori a producției, potrivit condițiilor de piață.
Dincolo de importurile majore, și ieftine, generarea locală pune la vârf panourile fotovoltaice, nuclearul și hidroenergia. Termocentralele pe cărbune sunt jos în top, la o producție constantă de circa 800 MW.