Guvernul a creat, printr-un ordin semnat de Secretariatul General al Guvernului pe 1 august, comisiile care vor selecta noua conducere a AMEPIP, super-agenția care controlează modul în care funcționează companiile cu capital de stat, adică firme cu cifre de afaceri însumate de sute de milioane de euro. România riscă să piardă 330 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) dacă nu finalizează procedura pentru selecția conducerii AMEPIP.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Prin ordin, a fost făcută publică inclusiv componența acestor comisii, ceea ce este o noutate de transparență, în contextul în care componența comisiilor anterioare nu era publică. Economedia a aflat în exclusivitate cine au fost cei care au făcut parte din comisiile de selecție care au ratat de două ori alegerea șefilor AMEPIP.

Astfel, comisia de selecție a candidaților pentru funcția de președinte și vicepreședinte ai Agenției pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanțelor Intreprinderilor Publice va avea următoarea componență:

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
  • Preşedinte: Şerban Adrian Cerkez, Director – Direcția dezvoltare comunitară, bună guvernare, monitorizare întreprinderi şi instituții publice – Secretariatul General al Guvernului,
  • Membru: Anca Cristina Popa, şef serviciu – Serviciul contencios și executare hotărâri judecătoreşti – Direcția juridic şi contencios – Secretariatul General al Guvernului,
  • Membru: Ştefan Bălescu, Director general adjunct – Direcția generală de legislație fiscală și reglementări vamale și contabilitate, Ministerul Finanțelor,
  • Membru: Luminița Tuleașcă, Conferențiar universitar – Universitatea Româno – Americană, Facultatea de drept, reprezentant al mediului universitar/academic,
  • Membru: Dragoş Valentin Dincă, Conferențiar universitar – SNSPA Bucureşti, reprezentant al mediului universitar/academic.

În plus, a fost constituită şi Comisia de soluționare a contestatillor pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte ai Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, în următoarea componenţă:

  • Preşedinte: Laurențiu – Georgian Mazilu, şef serviciu – Serviciul pentru guvernare deschisă – Direcţia dezvoltare comunitară, bună guvernare, monitorizare întreprinderi şi instituții publice, Secretariatul General al Guvernului,
  • Membru: Angela Vorvoreanu, director – Direcția coordonare politici şi programe, Secretariatul General al Guvernului,
  • Membru: Marioara Nițu – Director general – Direcţia generală de legislație și reglementare în domeniul activelor statului, Ministerul Finanțelor,
  • Membru: Dorel Paraschi, Prof.univ.dr./Prorector cu relațiile cu mediul economico – social și viața studențească – ASE București, reprezentant al mediului universitar/academic,
  • Membru: Arpad Todor, Conferenţiar universitar doctor – SNSPA Bucureşti, reprezentant al mediului universitar/academic.

Amintim că Guvernul caută oficial noi șefi pentru super-agenția AMEPIP, care urmează să controleze toate companiile de stat din România, după ce Economedia a dezvăluit în exclusivitate nereguli și cu cea de-a doua procedură de selecție a conducerii instituției. Dacă România ratează alegerea conducerii AMEPIP, țara noastră ar putea pierde 330 milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Prima procedură de selecție pentru conducerea AMEPIP s-a finalizat în decembrie 2023, dar în iulie 2024 cei trei și-au dat demisia după ce Economedia a dezvăluit că ei au fost aleși prin conflict de interese sau nu aveau experiența necesară.

Ulterior, SGG a organizat o nouă procedură de selecție. Totuși, expertul independent a transmis un raport cu opinie divergentă, în care arăta că procedura s-a derulat din nou cu neconformități. Economedia scris în exclusivitate că, pe scurt, candidații fie nu au îndeplinit cerințele inițiale, fie criteriile de evaluare au fost relaxate, iar interviurile cu candidații finali au avut un grad scăzut de dificultate comparativ cu importanța funcțiilor.

Miza AMEPIP – 330 de milioane de euro

Super-agenția AMEPIP a fost înființată printr-un proiect de lege inițiat de guvernul Ciucă, sub pretextul unei cereri din PNRR. România și-a asumat eficientizarea administrării companiilor de stat. AMEPIP pune sub controlul premierului și al secretarului general absolut toate companii și regiile autonome cu capital de stat: firme controlate de ministere, primării, consilii județene și agenții de dezvoltari intra-comunitară (ADI).

Controlul AMEPIP asupra acestor companii va fi absolut, după cum arată mai multe articole din proiect. De exemplu, un articol din lege arată cât de ușor vor putea fi dați afară administratorii unei companii cu capital de stat, chiar dacă sunt numiți pe mandate de patru ani, doar pe motiv că nu își îndeplinesc indicatori-cheie de performanță, stabiliți de altfel chiar de conducerea AMEPIP, subordonată guvernului:

  • ”În situația în care indicatorii-cheie de performanță nu sunt refăcuți la nivelul minim aprobat, AMEPIP solicită autorității publice tutelare măsura revocării administratorilor numiți și reluarea procedurii de selecție, cu informarea Guvernului în acest sens”.

Veniturile gestionate de AMEPIP vor fi uriașe: un tarif de monitorizare de până la 0,1% din veniturile totale ale companiilor de stat, plus 30% din amenzile aplicate companiilor de stat care nu îndeplinesc diferite condiții. Angajații AMEPIP sunt din categoria super-bugetarilor, urmând să fie plătiți cu 50% în plus față de salariul normal.

Dacă România ratează alegerea conducerii AMEPIP în următoarele cinci luni, țara noastră ar putea pierde 330 milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Citește și:

EXCLUSIV Cine a făcut parte din comisiile de selecție care au ratat de două ori alegerea șefilor super-agenției AMEPIP / Miză de 400 de milioane de euro din PNRR – cine răspunde?