Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat câștig de cauză companiei OMV Petrom într-un litigiu major cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), obligând statul român să restituie companiei suma de peste 435,6 milioane lei, reprezentând TVA și accesorii stabilite în urma unui control fiscal din 2013. Acestea sunt aferente tranzacției prin care OMV Petrom a preluat în 2007-2008 de la Petromservice activitatea de servicii petroliere, dar și activele și efectivul de aproape 10.000 de salariați, contra sumei totale de circa 1,43 miliarde lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Prin decizia pronunțată pe 4 iunie 2025, ÎCCJ a admis recursul declarat de OMV Petrom și a anulat în parte deciziile ANAF privind impunerea TVA în valoare de 228,2 milioane lei, la care se adaugă dobânzi și penalități aferente în sumă de 207,4 milioane lei.

Instanța supremă a respins, în același timp, recursul formulat de ANAF, menținând astfel decizia favorabilă companiei dată anterior de Curtea de Apel București.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

În total, ANAF este obligată să restituie OMV Petrom suma de 435.659.639,17 lei și să achite 150.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente recursului.

Decizia este definitivă.

Contextul litigiului dintre OMV Petrom și ANAF

Amintim că litigiul are la bază o tranzacție complexă derulată în perioada 2007–2008, prin care OMV Petrom a preluat de la Petromservice (controlată la acea vreme de Sorin Ovidiu Vântu și Liviu Luca, prin Elbahold Limited și Asociația Salariaților Petrom) o serie de activități și bunuri legate de servicii petroliere – inclusiv echipamente, contracte și angajați – în urma unui contract de achiziție semnat în 2007, cu finalizare în februarie 2008.

Valoarea tranzacției a fost de peste 1,42 miliarde lei, din care 228,2 milioane lei reprezentau TVA. Deși OMV Petrom a plătit integral suma, inclusiv TVA-ul, compania nu a dedus această taxă, așteptând o clarificare oficială din partea ANAF. Inițial, ANAF a emis un proiect de soluție fiscală prin care considera că tranzacția nu era purtătoare de TVA. Pe acest fond, Petromservice a stornat facturile inițiale cu TVA, a emis unele fără TVA și a obținut rambursarea taxei de la stat. Ulterior, a intrat în insolvență.

Fiscul și-a schimbat poziția de mai multe ori. În 2009, ANAF a considerat că tranzacția era purtătoare de TVA și a cerut Petromservice să returneze cei 228,2 milioane lei, sumă ce figurează și astăzi în tabelul de creanțe al companiei (devenită între timp PSV Company, în faliment). Tot în 2009, OMV Petrom și-a dedus TVA-ul. Însă, în urma unui nou control în 2012, ANAF a revenit la poziția inițială și a negat dreptul de deducere, considerând facturile nevalabile și emițând o decizie de impunere prin care a cerut companiei să achite întreaga sumă dedusă, cu tot cu accesorii – în total 435,4 milioane lei, sumă pe care OMV Petrom a plătit-o în 2013.

În același an, Curtea de Apel București a stabilit că tranzacția este, de fapt, purtătoare de TVA, dar procesul prin care OMV Petrom cerea restituirea banilor a fost suspendat până la rămânerea definitivă a acestei interpretări – lucru care s-a întâmplat abia în 2023.

Procesul s-a reluat, iar în 2024 Curtea de Apel București i-a dat dreptate companiei, decizie confirmată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție în iunie 2025: ANAF este obligată să restituie OMV Petrom suma de 435,6 milioane lei, plus 150.000 lei cheltuieli de judecată.