Industria de media și divertisment din România va continua să crească în perioada 2025-2029 cu o medie de circa 2% pe an, urmând să atingă o valoare de 4,91 miliarde euro până în 2029, potrivit celei mai recente ediții a raportului PwC Global Telecommunications, Entertainment & Media Outlook 2025-2029. În acest an sectorul ar urma să ajungă la 4,566 miliarde euro, reprezentând o creștere de aproximativ 3% față de 2024.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Industria de media și divertisment din România evoluează într-un ritm stabil, iar creșterea vine tot mai mult din segmentele digitale, în special publicitatea online și serviciile de streamimg. Totusi, provocările economice, inflația și schimbările în comportamentul consumatorilor pun presiune pe cheltuieli, astfel crește nevoia pentru oferte relevante și accesibile într-un mediu în care publicitatea devine principala sursă de venituri, iar inteligența artificială redefinește regulile jocului”, a declarat Florin Deaconescu, Partener și Liderul echipei de servicii dedicate sectorului de Tehnologie, Media și Telecom, PwC România.
Evoluția pe segmente ale pieței
În ediția din acest an a raportului pentru România au fost analizate zece segmente ale industriei media și de divertisment, cele mai mari creșteri procentuale fiind estimate pentru publicitatea pe internet, jocurile video și serviciile de streaming (Over-the-top – OTT) precum Netflix sau Disney+.
Segmentul publicității pe internet va înregistra cea mai rapidă creștere, cu venituri ce vor urca de la 297 milioane euro în 2025 la 387 milioane euro în 2029, cu creștere medie anuală de 7,5%.
Categoria cu cea mai rapidă evoluție este publicitatea video online, urmată de căutările plătite și anunțurile clasificate. Marile companii de tehnologie – Google și Meta – domină piața, însă se confruntă cu un control tot mai strict odată cu introducerea legislației UE – Digital Services Act și Digital Markets Act – menite să protejeze concurența și drepturile utilizatorilor.
Jocurile video și esports vor avea o creștere susținută, în medie de 8,8% pe an, veniturile urmând să crească de la 298 milioane euro în 2025 la 425 milioane euro în 2029, majoritatea veniturilor fiind generate de jocurile sociale și ocazionale, precum și de publicitatea în aplicațiile de jocuri.
Piața de servicii de streaming – OTT va continua să se extindă cu o medie de circa 7% pe an, crescând de la 268 milioane euro în 2025 până la 338 milioane euro în 2029. Platformele bazate pe abonament, precum Netflix, Disney+, și Prime Video, vor rămâne dominante, în timp ce segmentul de video la cerere susținut de publicitate (AVOD) va avea o prezență redusă.
Industria cinematografică din România va avea o evoluție pozitivă, cu o rata de creștere medie de 5% pe an și venituri estimate să crească de la 68 milioane euro în 2025 la 79 milioane euro în 2029. Piața locală va continua să beneficieze de producții autohtone puternice, exemplu fiind succesul filmului „Buzz House The Movie”, care a generat venituri importante la box office. În total, 228 de filme au fost lansate în România în 2024, în creștere față de 214 în anul precedent.
Segmentul de servicii de telefonie mobilă și fixă va rămâne cam la același nivel, veniturile atingând 2,46 miliarde euro în 2029, de la 2,41 miliarde euro în 2025, iar penetrarea serviciilor 5G va crește semnificativ, ajungând să reprezinte majoritatea conexiunilor mobile.
Segmentul media Business-to-Business (B2B) va înregistra o creștere moderată, ajungând la venituri totale de 216 milioane euro până în 2029, susținut de cererea pentru informații economice și târguri comerciale specializate.
Publicitatea outdoor va continua să crească, atingând 58 milioane euro în 2029, de la 49 milioane euro in 2025, cu un accent tot mai mare pe formatele digitale (DOOH), care vor câștiga o pondere importantă în totalul pieței.
Industria tradițională de televiziune va menține aproape la acelasi nivel in perioada 2025-2026, de 920 milioane euro, datorită stabilității veniturilor din abonamente TV și din publicitatea multicanal.
Segmentul muzică, radio și podcast va crește constant, cu circa 5% pe an, ajungând la 52 milioane euro în 2029, de la 43 milioane euro în 2025, cu o creștere a streamingului muzical și a veniturilor din publicitatea radio. Festivalurile importante vor contribui în mod semnificativ la veniturile din segmentul live music.
Piața publicațiilor tipărite și digitale va rămâne relativ stabilă, menținându-se la aproximativ 104 milioane euro anual între 2025 și 2029, cu o creștere în zona digitală care va compensa scăderile din presa scrisă.