Concursul și numirea recentă a noilor membri ai Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au readus în atenția publică probleme grave ale cadrului legal actual, care permit accesul în funcții de conducere al unor persoane cu trecut controversat sau fără o competiție reală pentru posturile respective.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Avem o lege care, practic, te obligă să pui în funcție unicul candidat înscris, dacă se îndeplinesc niște condiții minimale. Avem o procedură care permite ca persoane care fost trimise în judecată să treacă linia de start fără nicio barieră legală. Și avem un sistem prin care membrii Consiliului își pot stabili singuri indemnizația, în timp ce ministrul semnează doar avizează. Dacă asta nu e o invitație la abuz, atunci nu știu ce e”, a declarat ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.

Aceste deficiențe au efecte directe și vizibile:

-Persoane inculpate în dosare penale pot trece de procedura de selecție fără niciun obstacol legal, deoarece nu există criterii de integritate care să scadă punctajele în cadrul selecției;

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

-În anumite cazuri, pentru un post din Consiliul de Administrație se înscrie un singur candidat și, deși e o încălcare vădită a ideii de competiție, ministrul e obligat de lege să numească unicul candidat, fără posibilitatea anulării concursului pentru acel post și reluarea concursului;

-Deși la început de mandat indemnizațiile sunt setate de ministru, mai apoi indemnizațiile sunt ulterior stabilite de comitetul de remunerare format chiar din membrii Consiliului de Administrație, ceea ce înseamnă că aceștia își pot decide singuri remunerația, ministrul având doar rolul de a aviza noua indemnizație;

-Reprezentanții ministerului în Consiliile de Administrație nu pot vota conform unui mandat explicit al ministrului, ceea ce face imposibilă intervenția autorității tutelare în deciziile cu impact major asupra companiei. Ei, conform legii, se consultă cu reprezentanții ministerului, dar nu au mandat scris obligatoriu de urmat, deși formal, pe hârtie, reprezintă ministerul.

Printre modificările pe care Ministerul Mediului le va propune, în cadrul Grupului de lucru interministerial pentru reforma companiilor de stat, se numără:

-Introducerea unor criterii de integritate care să permită depunctarea sau eliminarea candidaților inculpați ori trimiși în judecată;

-Posibilitatea reluării procedurii de selecție atunci când nu există concurență reală, pentru a evita desemnarea automată a singurului candidat înscris;

-Stabilirea nivelului indemnizației exclusiv prin contractul de mandat, de către conducătorul autorității tutelare, nu de către comitetul de remunerare format din oamenii care primesc această indemnizație;

-Acordarea unui mandat concret din partea ministrului pentru reprezentanții ministerului în Consiliile de Administrație, astfel încât autoritatea tutelară să poată exercita un control real.

„Este nevoie urgentă de o reformă a guvernanței companiilor de stat. Cazul Romsilva arată limpede că legislația actuală nu protejează interesul public și obligă chiar la numiri controversate. Voi argumenta nevoia reală pentru ca aceste modificări să fie adoptate cât mai rapid în grupul de lucru care a fost format pe tema reformei CA-urilor”, a adăugat ministra Diana Buzoianu.