România are potențial să devină un jucător important în regiune pe segmentul de wellness și stațiuni spa, însă pentru a valorifica acest potențial este nevoie de investiții în facilități de foarte înaltă calitate, afirmă Frank Reul, Vicepreședinte Dezvoltare Accor Premium pentru Europa de Est, Italia, Grecia și Balcani, într-un interviu pentru Economedia.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Filmare și montaj: Andrei Tinca / Echipa Studio G4Media
„Cred că România are un potențial de stațiuni spa de foarte înaltă calitate. Nu pentru stațiuni medicale, ci pentru facilități spa. Astăzi, majoritatea facilităților sunt medicale și uneori nu sunt în cea mai înaltă categorie. Cred că există un potențial enorm. Dintre toate sectoarele – stațiuni la mare, stațiuni montate, stațiuni spa – acesta este cel care poate face cu adevărat tranziția de la pur medical la spa de wellness. Acesta este un sector care merge excepțional în Bulgaria, în Cehia, și cred că mai există încă o mare oportunitate și în România”, a declarat Frank Reul.
Reprezentantul Accor a subliniat că România dispune de resurse naturale unice: „Aveți apă de foarte bună calitate, adesea în munți, lucru pe care nu îl găsești în multe locuri. Este o oportunitate enormă, dar facilitățile trebuie să fie cu adevărat de top.”
El a dat exemple din alte piețe din regiune unde segmentul a cunoscut o dezvoltare rapidă: „Dacă te duci în Serbia, avem un hotel cu spa-uri uimitoare. Vedem acest trend în Cehia și Bulgaria, unde construim un hotel Swiss. Cred că aceasta este o nișă unde România încă poate să crească.”
Potrivit lui Reul, spa-ul și wellness-ul ar putea deveni următoarea „oportunitate extraordinară” a României ca destinație turistică, compensând lipsa unor atuuri naturale precum Marea Adriatică printr-o combinație între calitatea apei minerale și peisajele montane.