Sursa foto: Pixabay
Armata americană și tranziția verde a Europei se bazează deopotrivă pe mineralele esențiale ale Beijingului, scrie Financial Times.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Nu ai cărțile” [de joc necesare – n.trad.], e unul dintre lucrurile faimoase pe care Donald Trump i le-a spus lui Volodimir Zelenski anul acesta.
Dar cei doi președinți se înțeleg ceva mai bine zilele acestea. Numai că abordarea de un realism brutal a relațiilor internaționale de către Trump persistă. Totul se reduce la măsurarea puterilor. Cine are cărțile cele mai bune?
Administrația Trump pare să fi realizat că în acest joc de poker comercial cu China Beijingul e cel care are un as în mânecă. Luna aceasta SUA au prelungit cu încă trei luni armistițiul din războiul comercial cu China. Drept urmare, China beneficiază acum de taxe vamale americane mai favorabile decât Elveția ori India. Asul Beijingului este cvasi-monopolul pe care îl deține asupra producției de pământuri rare și alte minerale esențiale – materii prime vitale pentru industria occidentală și armata americană.
Numele acestor pământuri rare rămân exotice și puțin cunoscute urechilor vestice. Dacă Tom Lehrer ar mai fi trăit ar fi putut ajuta la popularizarea lor, punându-le pe muzică – tot așa cum a făcut-o odinioară cu elementele chimice. Dar, în cazul unui război comercial în adevăratul sens al cuvântului, publicul vestic s-ar putea familiariza rapid cu termeni precum neodim și disprosiu.
China a început să-și joace cartea cu adevărat imediat după „ziua eliberării”, 2 aprilie, în care Trump a anunțat taxe vamale punitive pentru majoritatea lumii, cu China deosebit de dur lovită. După două zile ministerul comerțului de la Beijing anunța restricții de export pentru șapte tipuri de pământuri rare.
Efectul asupra industriei vehiculelor a fost spectaculos și s-a resimțit în doar câteva săptămâni. Jim Farley, directorul Ford, a admis la începutul lui iunie că penuria de pământuri rare folosite la magneți îi forțase compania să „închidă fabrici” temporar. Și producătorii europeni au avut probleme similare.
Confruntată cu această criză, administrația Trump a fost nevoită să pledeze pentru relaxarea restricțiilor. În iunie s-a ajuns la o înțelegere provizorie. Dar dacă Trump va mări iar taxele la niveluri astronomice, atunci Beijingul va impune aproape sigur restricții dure de export. Chiar și acum restricțiile la exportul de pământuri rare nu sunt suspendate complet. Comenzile din străinătate care trezesc suspiciunea că ar avea drept scop stocarea sunt refuzate.
Controlul Beijingului asupra acestor materii prime esențiale pentru industria vestică îi conferă Chinei o carte unică prin puterea ei în orice război comercial cu SUA. Amenințarea Chinei de a bloca exportul de pământuri rare e incomparabil mai impresionantă decât amenințarea Europei de a bloca exportul de poșete Gucci.
Chiar și unele arme care i-ar fi necesare Americii într-un eventual război cu China depind de pământurile rare chinezești. Avionul militar F-35 e dependent de multiple pământuri rare procurate din China – printre care samariu (esențial pentru magneții rezistenți la căldură) și ytriu (vital pentru sistemele de ochire).
Și tranziția verde a Europei s-ar opri complet în absența aprovizionării constante cu minerale și pământuri rare esențiale din China, între care și germaniu, folosit la baterii. Un cunoscut politician european a spus recent: „Dependența noastră de Rusia pentru energie e foarte superficială în comparație cu dependența noastră de China pentru minerale esențiale. Am pariat totul pe economia verde, iar China ne poate da stingerea”.
China și-a clădit acest atu strategic de-a lungul deceniilor. În 1987 conducătorul ei, Deng Xiaoping, declara: „Orientul Mijlociu are petrol. China are pământuri rare”. Dar în realitate pământurile rare sunt răspândite pe toată planeta. Ce contează aici de fapt e disponibilitatea Chinei de a se angaja în afacerea adesea murdară a extragerii și procesării mineralelor rare – pământurile rare fiind o subcategorie vitală a acestora -, disponibilitate care i-a conferit Beijingului acest cvasi-monopol. În consecință, se estimează că China extrage cam 60-70% din pământurile rare pe plan mondial și controlează și cam 90% din procesarea și rafinarea lor.
Occidentul e conștient de multă vreme de pericolul teoretic al dependenței de pământurile rare ale Chinei. Un responsabil al administrației Trump a spus: „Am stat degeaba, admirând problema, vreme de decenii”. Opinia lui e că Occidentul a fost obstrucționat de o combinație între preocupări ecologice și reticența de a impune sancțiuni pentru intervenția statului pe piețe.
Oare acum războiul comercial, dublat și de o rivalitate militară tot mai accentuată cu China, va îmboldi în sfârșitul Vestul să-și rezolve problema cu pământurile rare? Și o poate face suficient de repede?
Sunt indicii că există un sentiment al urgenței la Washington și Bruxelles. Trump a anunțat recent un cadru de lucru pentru un acord de pace între Rwanda și Republica Democratică Congo, ocazie cu care a declarat: „Obținem, pentru SUA […] o mulțime de drepturi asupra mineralelor […] ca parte a acestui lucru”. El a presat și Ucraina pentru a-i preda drepturi asupra mineralelor, în schimbul ajutorului american. Legea Materiilor Prime Esențiale adoptată de UE și intrată în vigoare în 2024 a stabilit ținte pentru reducerea dependenței de China.
Numai că deocamdată UE nu are nici măcar o mină funcțională de pământuri rare, iar uzine relevante de procesare doar două. În UE depășirea obiecțiilor ecologiste față de procesare ar putea fi chiar mai dificilă decât procurarea mineralelor. Uzina Solvay din vestul Franței intenționează să se extindă. Însă costurile de producție vor crește considerabil dacă va respecta normele UE.
Un responsabil occidental din sfera securității a spus că „a durat peste 20 de ani pentru a deveni într-atât de dependenți de China. Și vom avea nevoie de încă 20 de ani pentru a ne rupe această dependență”. Numai că s-ar putea ca Vestul să nu-și permită luxul unui răgaz de o generație pentru a repara problema.
