Un grup de 593 de economişti, printre care laureaţi ai Premiului Nobel şi foşti oficiali ai Rezervei Federale (Fed), au semnat marţi o scrisoare deschisă în care avertizează că încercarea preşedintelui Donald Trump de a o demite pe guvernatoarea Fed Lisa Cook ameninţă independenţa băncii centrale şi subminează încrederea în unul dintre pilonii sistemului financiar american, transmite CNBC, ciutat de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Politica economică solidă necesită instituţii monetare credibile, iar aceste instituţii depind de independenţa Rezervei Federale”, se arată în apelul adresat Casei Albe, Congresului şi opiniei publice. Printre semnatari se numără Joseph Stiglitz, Claudia Goldin, Alvin Roth, Paul Milgrom şi Paul Romer, dar şi foşti membri ai Consiliului Consilierilor Economici din administraţiile Obama şi Biden.

Scrisoarea apare la mai puţin de două săptămâni după ce Trump a devenit primul preşedinte american care încearcă să destituie un guvernator al Fed, acuzând-o pe Cook de ”fraudă ipotecară” şi invocând o anchetă penală lansată de propriul Departament al Justiţiei.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Economiştii resping acuzaţiile, descriindu-le drept ”neprobate” şi avertizează că astfel de atacuri slăbesc principiul fundamental al independenţei băncii centrale.

Ei subliniază că standardul ridicat pentru îndepărtarea unui guvernator este esenţial pentru stabilitatea politicii monetare şi că politizarea Fed riscă să crească incertitudinea, să majoreze dobânzile şi costurile pentru familii şi companii.

Lisa Cook a contestat în instanţă demiterea, calificând acuzaţiile ca fiind false şi motivate politic. Judecătorul care a audiat vineri cererea de suspendare temporară a deciziei nu a emis încă un verdict.