Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

PROMELEK XXI, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de echipamente electrice, parte a grupului spaniol Elektra, anunță schimbare la vârful companiei: începând cu 1 iulie 2025, Remus Hațegan a preluat funcția de director general, după ce anterior a ocupat rolul de director executiv.

Numirea a fost aprobată prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor și face parte dintr-un proces planificat de tranziție strategică, care vizează consolidarea rezultatelor și deschiderea către noi direcții de dezvoltare sustenabilă, conform companiei.

„Această schimbare reflectă o etapă firească în evoluția PROMELEK XXI. Am încredere că Remus, un lider care și-a demonstrat în mod constant profesionalismul, echilibrul și atașamentul față de valorile noastre, va conduce compania cu viziune și coerență. Tranziția are loc în condiții de stabilitate și continuitate și nu implică modificări operaționale în activitatea curentă,” a declarat Károly Nagy, fondatorul și fostul Director General al Promelek.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În noua structură, Károly Nagy va continua să fie activ în compaie, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație și reprezentant legal al firmei. Din această poziție, va susține direcțiile strategice și valorile ce ghidează activitatea companiei. Totodată, își păstrează rolul de Director General al grupului PROMELEK, din care fac parte și alte companii din domeniu.

„Sunt onorat să preiau acest rol într-un moment în care Promelek XXI se află pe un traseu solid de dezvoltare și maturitate. Sunt mândru să fac parte dintr-o echipă dedicată, care pune accent pe excelență, parteneriat și adaptabilitate. Împreună, vom continua să construim cu încredere, să inovăm și să rămânem aproape de nevoile reale ale pieței”, a declarat Remus Hațegan, noul Director General al Promelek XXI.

În ceea ce privește direcțiile strategice pentru perioada următoare, Remus Hațegan subliniază că accentul va fi pus pe dezvoltarea echipei, consolidarea pilonilor principali ai companiei – diviziile și brandurile strategice – precum și pe întărirea parteneriatelor comerciale. De asemenea, compania vizează creșterea nivelului de servicii, cu o dinamică adaptată contextului actual de piață, dar și extinderea în domenii de viitor precum eficiența energetică, infrastructura, calitatea energiei și digitalizarea.

„România oferă în continuare oportunități, iar serviciile profesioniste sunt cele care vor face diferența, într-o piață care se maturizează constant. Ne propunem să continuăm creșterea cotei de piață prin extinderea serviciilor de inginerie, în special în zona de uzinare a tablourilor electrice – un segment cu potențial major. În același timp, anticipăm o dinamică peste medie în zona digitalizării, cu impact direct asupra dezvoltărilor adiacente: de la centre de date și infrastructură critică, până la creșterea necesarului de energie electrică și soluții moderne de electro-alimentare,” a mai afirmat Remus Hațegan.

Potrivit afirmațiilor sale, investiția principală pentru perioada următoare este direcționată înspre oameni: extinderea echipei de vânzări, tehnic, producție, logistică și suport este deja în curs, cu peste 15 poziții deschise în prezent. În paralel, PROMELEK XXI pregătește o serie de investiții semnificative în tehnologia de producție din atelierul propriu și automatizarea fluxurilor logistice din depozitul central.

Cu o experiență de 18 ani în cadrul companiei, Remus Hațegan a ocupat, din 2015 până în prezent, poziția de Director Executiv, iar anterior, în perioada 2006–2015, a fost Sales Manager. Parcursul său profesional reflectă o înțelegere profundă a pieței și a culturii organizaționale.