Pensionarii români care locuiesc în străinătate vor trebui să dovedească autorităților că sunt încă în viață. Este vorba de așa-numitul „Certificat de viață”, document care până la 1 septembrie 2024 se depunea o dată pe an, iar de atunci se depune de două ori, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În ce priveşte pensionarii mureșeni stabiliți în străinătate, ceva mai mult de jumătate dintre ei au depus până în prezent acest certificat, a precizat pentru Radio Târgu Mureș directorul executiv al Casei de Pensii Mureș, Stelian Stoica.

“Pensionarii care au domiciliul înafara graniţelor ţării, trebuie să depună, până la data de 30 martie şi până la 30 septembrie, certificate prin care să ateste că mai sunt în viaţă. Nedepunerea acestor certificate conduce la suspendarea drepturilor de pensie. În Mureş avem aproximativ 12.500 de persoane care trebuie să depună aceste certificate, iar până la această dată, undeva pe la 7.000 de persoane au depus aceste certificate.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În caz contrar, de la 1 octombrie, drepturile de pensie urmează să fie suspendate la plată. Reluarea acestor drepturi se face doar cu data de 1 noiembrie sau 1 decembrie”.

Certificatele de viață se pot depune pe email, prin poștă sau prin intermediul altor persoane, la sediile caselor de pensii, a mai spus Stelian Stoica.
Chiar dacă se întârzie depunerea acestor documente, pensiile se plătesc retroactiv, existând și un termen legal de prescripție de trei ani.