Grup EM, jucător din piața infrastructurii energetice din care fac parte companiile Electromontaj, Iproeb, Emfor și altele, face pasul spre Bursa de Valori București, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul de ofertă primară (IPO).
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Grupul care deține compania Electromontaj, care anul trecut a obținut contractul pentru retehnologizarea barajului Vidraru, va derula în perioada 3-16 octombrie 2025 o ofertă de majorare de capital prin emisiunea a 1,93 de milioane de acțiuni, cu ridicarea dreptului de preferinţă, care vor fi vândute la un preț de 34-40 de lei pe unitate.
Astfel, Grup EM va derula o ofertă de 66-77 de milioane de lei, care ar evalua emitentul la 655-770 de milioane de lei. Dacă oferta se subscrie integral, noii investitori vor deține 10% din companie, deci free float-ul inițial va fi de aproximativ 10%, arată calculele Economedia.
Oferta este derulată prin brokerul de retail TradeVille. Compania se va lista pe piața AeRO a BVB. Oferta nu are subscriere garantată, astfel că nivelul de interes din partea investitorilor va decide succesul listării.
Electromontaj face parte din grupul EM SA, controlat indirect de Gheorghe Bîlteanu prin firmele Albertha Enterprises Limited (60%) şi Stinteo Limited (40%). Grupul funcţionează ca holding, dar este activ şi în energie şi construcţii specializate. După ofertă, Albertha Enterprises Limited ar putea deține 54% din acțiuni, iar Stintelo Limited 36%.
Consiliul de administrație este format din Marius-Ioan Pantea, Mihai-Andrei Ionescu, LCL Business Advisory (prin Ciprian Lăduncă), Ionuț-Adrian Tănăsoaica și Mihai Marin. Marius-Ioan Pantea este președinte CA, iar Ionuț-Adrian Tănăsoaica este director general.
Banii atraşi vor fi folosiţi pentru trei direcţii: majorarea capitalului social cu până la 36 de milioane de lei pentru a susține capitalul de lucru pentru proiectele contractate, iar diferența, între 29,6 milioane de lei și 41,2 milioane de lei, pentru finanțarea aportului propriu la proiecte de energie (producer, servicii de sistem, stocare, distribuție) dezvoltate prin societățile EM Power și EMP Grio.
În 2024, compania a înregistrat venituri de 1,05 miliarde de lei, în creștere cu 15,8% față de 2023. În 2023 acestea au crescut cu 44,2% față de 2022, la 907 milioane de lei. Profitul net a scăzut în 2024 față de 2023 cu 17%, la 73 de milioane de lei. În 2023 față de 2022, acesta a urcat cu 87%, la 88 de milioane de lei.
Înainte de ofertă, compania are 17,32 de milioane de acțiuni, iar după pfertă va avea 19,25 de milioane de acțiuni, astfel că înainte de ofertă este evaluată la aproximativ 589-693 de milioane de lei, față de 655-770 milioane de lei după ofertă.
Compania avea la final de 2024 active totale de 1,42 de miliarde de lei, în creștere de la 1,25 de miliarde de lei la final de 2023. Capitalurile proprii au crescut de la 350,89 de milioane de lei la 392,55 de milioane de lei. Datoriile totale au crescut de la 551,11 milioane de lei la 634,31 de milioane de lei.
Printre principalele riscuri ale emitentului se numără riscul de neîncasare a creanței Electromontaj față de Hidrocontrucția, societate care se află în procedură de insolvență. Electromontaj avea de recuperate circa 63 de milioane e lei la finele anului 2024, din care s-au încasat 21,7 milioane de lei până la data prospectului.
„O recuperare parţială sau întârziată ar putea diminua lichiditatea, ar putea afecta fluxurile de numerar şi solvabilitatea Grupului”, menționează Grup EM în prospect.
Vezi și: