Două firme de construcții din județul Neamț, Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi (fostă Aqua Parc) și Danlin XXL, au depus singurele oferte la contractul CNAIR de 75 de milioane lei pentru construirea pasajului peste calea ferată de la Roman, pe DN 2, la ieșirea spre Suceava și Iași.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Pasajul va avea o lungime totală de 1.795 metri (cu tot cu bretele) și va fluidiza traficul local pentru că, DN 2 va fi dublat de lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (Trifești – Gherăești de 19 km) pe care UMB ar trebui să-l finalizeze în 2026, termenul contractual fiind noiembrie 2025.
Pasajul va avea o lungime de 308 metri, tablierul peste calea ferată 605 spre Iași va avea 298 metri, iar lungimea rampelor 431 metri.
Pentru prima ofertă, liderul Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi este asociat cu Frasinul (lucrează la Centura Comarnic) și Maristar (derulează contractul pentru modernizarea Centurii București Nord DN2 – A2), iar în cazul celei de-a doua oferte, Danlin XXL cu constructorul brașovean GottStrasse (antreprenorul Centurii Sfântu Gheorghe).
Potrivit Termene.ro, Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi a avut în 2024 o cifră de afaceri de 264 milioane lei și 201 angajați. Pentru Danlin XXL, cifra de afaceri a fost anul trecut de 562 milioane lei, cu 484 de angajați. Constructorul Danlin a câștigat contractul de un miliard de lei pentru proiectarea și execuția lotului 1D al Autostrăzii A8, însă UMB a depus contestație.
Contractul pentru pasajul Roman are o durată de 24 de luni, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.
Obiectivul specific al proiectului:
- Constructia unui pasaj superior pe DN 2, peste CF la Roman, km 332+961, cu lungimea de 1,795 metri.
- Elaborare Proiect pentru Autorizarea lucrarilor de Construire si Proiect Tehnic de Execuție
Valoarea totală a proiectului este de 76.802.552,89 lei și va fi finanțat prin Programul Transport astfel: contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 25.844.020,50 lei, contribuția proprie – 38.766.030,75 lei, diferența până la valoarea totală a proiectului reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA și anume 12.192.501,64 lei”, a transmis CNAIR.
Amplasarea pasajului Roman (documentație SEAP):