Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR) Mugur Isărescu, a spus la Antena 3 că „preţurile nu au cum să scadă”. El a argumentat în schimb că „veniturile vor începe să crească”, spunând că, „dacă programul de guvernare merge cum trebuie, din a 2-a jumătate a anului viitor vom intra pe o pantă de normalizare a lucrurilor”.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„De scăzut, prețurile n-au cum să scadă. Prețurile nu vor mai crește și o să înceapă să crească veniturile. În mod normal, dacă programul de guvernare merge cum trebuie, din a 2-a jumătate a anului viitor vom intra pe o pantă de normalizare a lucrurilor. În dobânzi va fi probabil mai încet, pentru că ratele se manifestă pe șase luni, deci probabil că ratele nu vor scădea foarte mult, adică de la sfârșitul anului viitor, poate mai încolo. Dar în a 2-a jumătate a anului viitor se va simți, după părerea mea, resorbirea șocului inflaționist”, a spus Eugen Rădulescu.
El a subliniat că dacă deficitul bugetar se înscrie în plafonul de 8,4%, „atunci avem şansa ca inflaţia să nu mai fie foarte mare”.
„Desigur, dacă Guvernul reușește să înceapă să încaseze taxe și dacă deficitul bugetar se înscrie în plafonul acela de 8,4% pe care l-a promis Guvernul și să se înscrie nu prin amânările de plăți, atunci avem șansa ca inflația să nu mai fie foarte mare. Iar eu aici aș vrea să punctez. Pe aici, în zona în care suntem acuma nu, în zona de 10% numai poate să urce foarte puțin, să coboare chiar eu aș vedea undeva pe la 8% la sfârșitul anului, dar asta dacă reușim să reducem deficitul bugetar. Am văzut că decizia care a fost luată acuma de Guvern a fost de a păstra plafonarea de prețuri la câteva produse de bază, dar ceea ce trebuia să facă guvernul era să nu ajungă în deficitul ăsta, pentru că inflația are o singură cauză: deficitul bugetar”, a subliniat el.