Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a lansat vineri, în premieră, imagini live de pe șantierul lotului Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania.
,,Este o inițiativă în premieră pentru un șantier de autostradă din România, și, totodată, o dovadă de transparență și respect pentru românii care vor să vadă, nemijlocit, evoluția marilor proiecte de infrastructură rutieră. Mai mult de atât, venim cu promisiunea că premiera de astăzi va deveni o regulă pe toate șantierele pe care le derulăm, monitorizarea live, accesibilă publicului, fiind o condiție stabilită în toate licitațiile noastre”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Conform Ordinului emis la sfârșitul lunii septembrie, Antreprenorul, Asocierea Precon Transilvania-Citadina 98, lucrează pe întreaga lungime a lotului de autostradă din județul Bihor.
Constructorul este mobilizat cu peste 260 de persoane și 330 de utilaje și echipamente. Au început lucrările de relocare a DN 19E pentru a permite descărcarea circulației și sunt lucrări avansate la șase din cele 18 pasaje.
Stadiul fizic de execuție a lucrărilor a ajuns la 18%.
Lucrările au fost demarate înainte de termenul inițial, pentru a profita cât mai mult de vremea bună, iar CNIR susține că progresul din șantier ar putea face ca deschiderea acestui lot să aibă loc până la sfârșitul anului viitor, înainte de termenul stabilit prin contract (mai 2027).
La finalul lunii septembrie, CNIR a autorizat lucrările pe ultimii 20 de kilometri ai lotului de autostradă Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania.
Astfel, constructorii români care lucrează pe subsecțiunea Chiribiș – Biharia a Autostrăzii A3 Transilvania au intrat în șantier pe toți cei 29 de kilometri din județul Bihor.
Lotul 3C2 Chiribiș – Biharia al Autostrăzii A3 are o lungime totală de 28,5 kilometri, tranzitează județul Bihor, iar contractul de 785 de milioane lei este finanțat din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat. Antreprenorul, Asocierea de constructori români Precon Transilvania – Citadina 98 are un termen de 18 luni pentru etapa de execuție a lucrărilor.
Pe lotul 3C2 Chiribiș – Biharia vor fi construite 18 poduri și pasaje, iar printre dotările moderne se numără un sistem „SPEED” pentru monitorizarea și detectarea vitezei de deplasare, sistem de securitate prevăzut cu instalații și camere la fiecare 2 kilometri pentru detecția incidentelor rutiere, precum și sisteme de cântărire dinamică a vehiculelor în mișcare.
Contractul cu Asocierea Precon Transilvania – Citadina 98 are o valoare de 785 milioane lei, finanțarea fiind asigurată din Programul Transport PT 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat.