Peste 70% dintre angajaţii din sistemul public consideră că venitul actual nu reflectă în totalitate volumul şi complexitatea muncii depuse şi spun că îşi doresc un salariu mai mare, fie „puţin mai mare”, fie „semnificativ mai mare”, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Formare APSAP citat de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Aproape 5.000 de angajaţi din administraţia publică au răspuns la întrebări esenţiale despre cum lucrează, ce îi încurcă, ce îi motivează şi ce aşteptări au de la sistemul în care activează, conform sursei citate. Mai exact, potrivit rezultatelor, peste 50% dintre respondenţi spun că salariul lor actual „ar trebui să fie puţin mai mar”, iar 20% cred că ar trebui să fie „semnificativ mai mare”. Totuși, 29% îl consideră corect raportat la munca depusă, susţin autorii cercetării.
„În realitate, salariile angajaţilor din administraţia publică nu sunt deloc mari. Comparativ cu omologii lor din Uniunea Europeană, atât funcţiile de conducere, cât şi cele de execuţie sunt plătite semnificativ mai slab în România. Avem o resursă umană extraordinară, oameni foarte bine pregătiţi care pot lucra exemplar în serviciul cetăţeanului, însă este nevoie de politici naţionale coerente care să împingă administraţia publică spre potenţialul ei real”, a declarat Bogdan-Costin Fârşirotu, preşedinte al Centrului de Formare APSAP.
Totodată, sondajul arată că 85% dintre respondenţi ocupă funcţii de execuţie şi 15% funcţii de conducere. Distribuţia veniturilor lunare arată o polarizare moderată, cu concentrarea cea mai mare în intervalul 5.000-7.000 lei net.
Astfel, 1,4% dintre respondenţi au venituri sub 3.000 lei; 26,7% dintre cei chestionaţi au venituri între 3.001 şi 5.000 lei; 36% dintre respondenţi între 5.001 şi 7.000 lei; 23%, între 7.001 şi 9.000 lei; 5% (9.001-10.000 lei); 4,7% (10.001-12.000 lei); 1,7% (12.001-14.000 lei); 0,7% (14.001-16.000 lei), iar 0,9% din respondenţi un venit de peste 16.001 lei.
Studiul mai arată că peste 33% dintre angajaţii care au participat la sondaj lucrează de peste 15 ani în aceeaşi instituţie, 8,2% de 11-15 ani, 17,6% de 7-10 ani, 18,4% de 1-3 ani, 15% de 4-6 ani, 7,5% mai puţin de un an.
„Administraţia publică din România rămâne un mediu stabil, cu un nucleu consistent de angajaţi cu vechime mare. Peste o treime dintre respondenţi lucrează de mai bine de 15 ani în aceeaşi instituţie, ceea ce arată loialitate şi experienţă acumulată, dar şi o nevoie crescută de modernizare şi motivare pentru noile generaţii care intră în sistem”, a subliniat Fârşirotu.
Respondenţii se remarcă printr-un nivel ridicat de pregătire academică, susţin autorii studiului. Astfel, aproape jumătate dintre angajaţii la stat, mai exact 49%, au absolvit un program de masterat, ceea ce confirmă „tendinţa de profesionalizare a resurselor umane din sectorul public”.
Totodată, 41% deţin o diplomă de licenţă, în timp ce 6,7% au finalizat doar studii medii, iar 3,7% au urmat studii doctorale, ceea ce indică o proporţie semnificativă de specialişti cu formare avansată în instituţiile publice.
Aceştia lucrează în mai multe tipuri de instituţii publice
- 32,1% – autoritate a administraţiei publice centrale: Guvern, ministere, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor);
- 32,4% – autoritate a administraţiei publice locale: consiliile locale, primarii şi consiliile judeţene;
- 18,8% – companie de stat/instituţie publică autonomă;
- 16,7% – altele.

Sursa: Legislația muncii - Manager.ro