Un Memorandum de cooperare pentru dezvoltarea turismului balnear şi de wellness în regiunea Dunăre-Marea Neagră a fost semnat de Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) şi Uniunea Bulgară de Balneologie şi Turism Balnear (BUBSPA), în cadrul Congresului Turismului Balnear şi de Wellness de la Sovata, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Memorandumul de Cooperare vizează consolidarea şi promovarea turismului de sănătate în zona transfrontalieră România-Bulgaria. Documentul a fost semnat de reprezentanţii celor două organizaţii, respectiv Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR, Siyka Katsarova, preşedintele Uniunii Bulgare de Balneologie şi Turism Balnear (BUBSPA) şi, din acest an, preşedinte al European Spas Association (ESPA), Iuliana Tasie, prim-vicepreşedintele OPTBR, şi Svetina Ivanova, directorul Executiv BUBSPA.

Totodată, documentul a fost oficializat la 12 noiembrie 2025 în cadrul Congresului Turismului Balnear şi de Wellness al României, desfăşurat la Sovata Ensana Health Spa Hotels între 11 şi 13 noiembrie.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Ceremonia a avut loc în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Laurenţiu Viorel Gîdei, “marcând sprijinul autorităţilor române pentru dezvoltarea acestui sector strategic”.

„Memorandumul subliniază potenţialul resurselor terapeutice naturale ale celor două ţări – ape minerale şi termale, nămoluri terapeutice, factori naturali de cură şi un climat benefic – ce pot susţine o dezvoltare competitivă a turismului de sănătate la nivel european”, susţin reprezentanţii OPTBR.

Cele două părţi vor să dezvolte proiecte comune în domenii precum: creşterea vizibilităţii şi reprezentării internaţionale, elaborarea de produse turistice integrate, participări coordonate la târguri internaţionale, programe de formare şi schimburi profesionale, promovarea cercetării ştiinţifice şi inovării prin colaborări cu mediul academic, precum şi accesarea unor surse de finanţare europeană, inclusiv INTERREG, Horizon Europe sau Programul Regiunii Dunării, precizează sursa citată.

„Acest parteneriat creează cadrul pentru dezvoltarea unei destinaţii transfrontaliere integrate, sustenabile şi puternic competitive, capabile să se alinieze celor mai performante pieţe europene de turism de sănătate. PTBR îşi reafirmă angajamentul pentru valorificarea responsabilă a resurselor naturale terapeutice ale României şi pentru consolidarea sectorului balnear ca pilon strategic al economiei naţionale. Prin acest memorandum, România şi Bulgaria fac un pas important către definirea unei identităţi regionale comune, ancorată în calitate, sustenabilitate şi inovaţie”, se menţionează în comunicat.