Exporturile de petrol rusesc prin portul Novorossiisk de la Marea Neagră au fost reluate duminică, după ce fuseseră suspendate timp de două zile în urma unui atac ucrainean cu rachete şi drone, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Prin terminalele petroliere ale acestui port se exportă atât petrol rusesc cât şi petrol kazah transportat prin conducta CPC (Caspian Pipeline Consortium). Suspendarea acestor livrări de petrol, ce însumează aproximativ 2,2 milioane de barili pe zi, echivalentul a circa 2% din oferta globală, a crescut imediat cotaţiile petrolului pe piaţa internaţională tot cu circa 2%.
Aproximativ o cincime din exporturile de petrol rusesc trec prin acest port de la Marea Neagră, iar o închidere prelungită a acestuia ar forţa Rusia să-şi redirecţioneze livrările pe rute mai lungi şi mai costisitoare, ceea ce ar implica şi diminuarea cantităţilor exportate.
Atacul ucrainean a afectat şi terminalul conductei CPC, prin care este transportat mai ales petrol din Kazahstan. Livrările prin acest terminal au fost însă reluate mai repede, începând de vineri, după o scurtă suspendare din cauza atacului.
Ucraina recurge cu regularitate la atacuri cu drone asupra unor obiective strategice ruse, precum rafinării, rezervoare de combustibil, depozite de muniţii sau aerodromuri militare, într-o tactică de război asimetric menită să perturbe logistica armatei ruse şi să diminueze veniturile obţinute de statul rus din exporturile de produse energetice.
La rândul ei, Rusia atacă în valuri cu drone şi rachete infrastructurile de electricitate şi gaze ale Ucrainei, provocând pene de curent tot mai dese în timp ce se apropie iarna.

Sursa Foto: Jamestown Foundation