MedLife anunță o creștere organică „destul de puternică” în acest an, în pofida recesiunii economice și a reducerii consumului din retail și online, însă CEO-ul Mihai Marcu susține că grupul și-ar putea „echilibra” investiţiile în contextul economic dificil şi pe fondul nivelului „puțin ridicat” al datoriilor, potrivit mesajului transmis investitorilor la conferința de rezultate de astăzi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Mihai Marcu susține că MedLife a resimțit o scădere a cererii în lunile august și septembrie – inclusiv la începutul lui septembrie.

„MedLife a crescut organic destul de puternic, în ciuda recesiunii economice și a, cel puțin, scăderii vânzărilor în retail și online în România, conform datelor publicate recent. Am observat o scădere a cererii, mai ales în august și septembrie, de fapt la începutul lui septembrie. Clinicile au fost abordate de mai puțini clienți decât ne așteptam la începutul anului. Dar aici sunt în principal clienți care accesează serviciile nu doar pentru afecțiuni medicale, ci și pentru evaluarea sănătății. În octombrie, cererea și-a revenit”, a declarat CEO-ul companiei.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În schimb, businessul de spitale a continuat să crească. „Aici, majoritatea clienților nu pot amâna nevoile lor medicale pentru următorul ciclu economic”, a explicat Mihai Marcu. Creșterea a fost susținută de noile unități intrate în grup, precum Medici’s, Nord și noul spital din Craiova, care „au început să contribuie” mai repede decât grupul anticipa acum un an și jumătate.

Compania a lansat în acest an mai multe produse noi în zona de tehnologie medicală avansată și spune că pregătește lansări suplimentare la începutul lui 2026, inclusiv în imagistică și inteligență artificială. „Credem cu tărie că aceste produse și schimbările pe care le vor aduce pot chiar schimba sectorul medical. Iar în viitor, nu doar produsele lansate de MedLife, ci și aceste produse noi în genetică, în AI și imagistică, vor schimba sectorul în anii ce vor urma. Personal, cred că acest sector va arăta diferit peste cinci ani. Și pacienții vor arăta diferit și vor avea nevoi diferite. Și cred că ar trebui să fim acolo. Și dacă o companie medicală nu va fi prezentă, cred că nu va livra peste cinci ani de acum înainte”, a afirmat reprezentantul MedLife.

Totodată, compania subliniază că va menține un ritm prudent al investițiilor, ținând cont de economia românească aflată în dificultate și de „nivelul ridicat al datoriilor”, pe care intenționează să îl ajusteze.

„Știm că economia românească nu merge bine. Și vom echilibra cu grijă investițiile, având în vedere nivelul actual al datoriilor, despre care știm că este puțin ridicat. Lucru pe care vrem să îl ajustăm”, a conchis Mihai Marcu.