Un startup spațial din Europa se pregătește pentru o nouă rundă de finanțare cu scopul de a intra în competiție cu SpaceX al lui Elon Musk, potrivit Financial Times.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
The Exploration Company (TEC), care concurează pentru a dezvolta prima capsulă spațială reutilizabilă din Europa pentru transportul de marfă către Stația Spațială Internațională, se pregătește pentru a strânge capital mai mare decât runda de 160 de milioane de dolari de anul trecut, a declarat Hélène Huby, fondatoarea și directoarea generală a grupului franco-german.
Ambițiile lui Huby pentru compania pe care a fondat-o în 2021 sunt determinate de dorința de a spori independența Europei în spațiu. TEC lucrează la un modul de aterizare împreună cu Emiratele Arabe Unite, dorind să aterizeze pe Lună înainte de 2035.
Capsulele de marfă sunt utilizate pentru a aduce provizii și echipamente astronauților de pe Spația Internațional Spațială (ISS). Lansate cu ajutorul unei rachete, ele sunt eliberate pe orbită, unde folosesc propulsoare pentru a manevra până la destinație.
În 2023, Agenția Spațială Europeană a lansat o provocare pentru companii care constă în dezvoltarea unor capsule capabile să ofere servicii de transport de marfă către orbita joasă a Pământului până în 2029 și capabile ulterior să transporte echipaj. În această competiție, TEC concurează cu Thales Alenia Space, compania spațială tradițională deținută în comun de Thales din Franța și Leonardo din Italia.
Miniștrii spațiali vor decide săptămâna aceasta asupra finanțării pentru a duce cel puțin o capsulă a unei companii la o misiune demonstrativă, estimată la 250 de milioane de euro. Totuși, după un acord recent cu NASA din SUA pentru schimbul de servicii de transport de marfă cu zboruri europene pentru astronauți către ISS, ar putea exista unele fonduri și pentru a doua companie, a spus o persoană apropiată discuțiilor.
Dar, având în vedere constrângerile bugetare, multe țări ar putea fi reticente în a oferi mai mult decât minimul necesar, a spus o sursă din industrie. Unii din industrie cred că TEC are avantajul.
În timp ce strângerea de capital de anul trecut a fost pentru capsulă, grupul dorește acum să investească într-un proiect care cosntă într-un motor de rachetă reutilizabil cu tracțiune mare. Runda, planificată pentru anul viitor, urma să „combine finanțarea privată și publică pentru a crește cu adevărat”, a spus ea.
TEC plănuiește să investească aproximativ 450 de milioane de dolari pentru a dezvolta capsula de marfă, cel puțin 40% din fonduri provenind din resurse proprii, iar restul fiind așteptat din finanțare publică, a declarat Huby.
„TEC a început să lucreze la un vehicul de marfă înainte ca Europa să decidă să investească pe deplin în transportul de marfă. Ei au propria viziune și nu așteaptă după guverne”, a spus Matija Renčelj de la European Space Policy Institute.

Sursa: Dreamstime