Sindicatele din industria alimentară avertizează că piaţa formării profesionale ar putea intra în blocaj şi ar genera pierderea unor sume importante de fonduri europene, în urma deciziei Comisiei de Autorizare a furnizorilor de formare profesională, care a hotărât să arhiveze la data de 31 decembrie 2025 aproximativ 380 de standarde ocupaţionale, pe motiv că nu au fost actualizate, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Imposibilitatea de a susţine examenele pentru cursurile începute ar fi o altă consecinţă a acestei decizii, potrivit sursei citate.
„Industria alimentară românească, un sector strategic pentru România, se confruntă astăzi cu fluctuaţii mari de personal, ceea ce generează o criza permanentă de personal calificat. Aducerea de muncitori din ţări precum Sri Lanka, Pakistan, Indonezia, Nepal nu rezolvă decât parţial criza de personal. Problema rămâne fără rezolvare, muncitorii importaţi neavând o calificare specifică sectorului alimentar şi nici documente care să le ateste nivelul de educaţie din ţara din care provin”, se menţionează în comunicat.
Astfel, organizaţiile reprezentative din sectorul alimentar, organizaţia patronală Romalimenta şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta, au implementat numeroase proiecte pe fonduri europene în zona de formare profesională, având o experienţă de peste 15 de ani.
„Atragem atenţia însă că situaţia de pe piaţa formării profesionale riscă să intre într-un blocaj al căror efecte va conduce la pierderea unor importante fonduri europene. Acest lucru este cauzat de decizia Comisiei de Autorizare a furnizorilor de formare profesională, care a hotărât să arhiveze la data de 31 decembrie 2025 aproximativ 380 de standarde ocupaţionale, pe motiv că nu au fost actualizate, inclusiv imposibilitatea de a susţine examenele pentru cursurile începute”, susţin sindicaliştii.
Deşi a fost solicitată intervenţia instituţiilor abilitate, respectiv Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Autorităţii Naţionale a Calificărilor, pentru rezolvarea acestei probleme, „răspunsurile care să soluţioneze problema nu au venit”, conform sursei citate.
„Organizaţiile reprezentative din industria alimentară românească (Romalimenta şi Sindalimenta), sector cu impact strategic, nu au fost înştiinţate cu privire la această situaţie şi cu toată dorinţa şi importanţa finalizării acestui procedeu, actualizarea standardelor nu ar fi fost posibilă din lipsa de fonduri, neputând astfel implica specialişti în aceasta activitate. Precizăm că ne aflăm la jumătatea perioadei de implementare a unor proiecte, iar aceasta decizie conduce la imposibilitatea de a le duce la bun sfârşit. În vederea implementării lor, s-au desfăşurat activităţi pentru majoritatea persoanelor înregistrate în grupul ţintă, inclusiv de consiliere şi nominalizare a lectorilor, ceea ce ar putea conduce în situaţia de mai sus, la constatarea unor cheltuieli neeligibile şi la neatingerea procentului naţional privind implementarea, situaţie în care ne vedem obligaţi să înştiinţăm Comisia Europeană”, mai adaugă sindicaliștii.
Astfel, având în vedere situaţia creată, sindicaliștii solicită celor trei instituţii prelungirea termenului de arhivare a acestor standarde până la data de 31 decembrie 2026.
„Decizia de arhivare a standardelor la sfârşitul acestui an ar produce un mare dezechilibru pe piaţa muncii, industria alimentara românească fiind afectată în mod direct. Ne punem întrebarea legitimă cine ar beneficia de această măsură? Se doreşte să se importe forţă de muncă necalificată, să fie determinaţi cât mai mulţi romani să-şi caute de muncă în străinătate, să se distrugă sectoare economice cu caracter strategic şi impact social mare? Noi susţinem că trebuie să se ia o decizie care să vină în sprijinul calificării angajaţilor şi al companiilor din Romania?”, susţin reprezentanţii Sindalimenta.

Sursa: Dreamstime