Managerul general al Taco Bell Daniel Basalău spune într-un interviu acordat Economedia că toată lumea simte o oarecare presiune când vine vorba de creșterea TVA, iar HoReCa resimte și ea, pentru că este una dintre industriile cu impact pe domeniul de ospitalitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Oamenii devin mai atenți la bugetele pe care le alocă mâncării, la cât de mult cheltuiesc și consumă în perioadele economice dificile, afirmă el. Cu toate acestea, reprezentantul Taco Bell menționează că firma a încercat să absoarbă, într-o anumită măsură, impactul creșterii TVA care ar putea fi simțit de consumatori.

„Tendința oamenilor de a se îndrepta către restaurante rămâne, însă poate să afecteze frecvența acestora în anumite momente. Totuși, nu simțim un impact atât de mare în ceea ce privește numărul consumatorilor. E clar că nevoia de bază a omului, și anume aceea de a servi masa undeva, rămâne. Oamenii nu o să renunțe niciodată la nevoia de a consuma un produs”, explică el. 

Măsurile fiscale, costurile și salarii

Daniel Basalău spune că orice măsură fiscală suplimentară pune presiune pe mediul de afaceri, însă încearcă să țină sub control costurile interne și felul în care se desfășoară activitatea Taco Bell. O provocare menționată este costul cu energia, deoarece prețul acesteia a avut parte de schimbări și creșteri, mai ales în ultima perioadă. 

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

El menționează că mediul de business are nevoie ca guvernul să fie constant, deoarece au existat multe măsuri care au pus presiune pe companii. 

„Cred că este nevoie de o zonă de echilibru în care economia să crească și cred că va fi nevoie și de susținere din partea statului cu anumite măsuri care să impulsioneze creșterea economică, așa cum este normal să se întâmple în orice stat democratic”, consideră el.

Extindere Taco Bell și industria Fast Food

Taco Bell a deschis al 6-lea magazin în capitală la începutul lunii octombrie, despre care a scris și EconomediaÎn acest context, Basalău a menționat că încearcă să se extindă cât mai mult pe teritoriul României, în orașele unde există cerere pentru produsele Taco Bell.

Acesta spune că România este o piață dinamică, mai ales pentru publicul din generația Z, tineriii find mai deschiși către produse din diferite părți ale lumii. 

„România este o piață diferită, având o dezvoltare și un parcurs diferit de restul Europei. Fiind în blocul estic și trecând printr-o perioadă de tranziție după fostul regimul comunist, dezvoltarea a fost mult mai bruscă și a prins mai repede la public. Oamenii au fost mult mai dornici de a avea acces la ce se întâmplă în exterior și la brandurile din exterior care au venit în țară și au dezvoltat afaceri”, spune acesta.

Daniel consideră că industria fast food va avea mereu un viitor, iar unul dintre motive ar fi și  faptul că, în viața de zi cu zi, oamenii au un timp destul de limitat din cauza acitivităților pe care le desfășoară.

„Faptul că suntem foarte prinși în activitățile zilnice ne determină să accesăm produse și servicii din zona Fast Food”, încheie Daniel Basalău.