Un număr de 31.382 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional şi 204 în Spaţiul Economic European, a anunţat miercuri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (1.859); manipulant mărfuri (1.732); curier (1.524); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (1.446); agent de securitate (1.375); ajutor bucătar (989); muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (988); lucrător comercial (874); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (828); operator fabricaţie flux (605); ambalator manual (605).

Din cele 31.382 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 2.202 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; manager în diferite domenii de activitate; specialist în diverse domenii de activitate; consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală; medic în diverse specializări etc.), 6.314 sunt pentru persoane cu studii liceale sau postliceale (conducător auto transport rutier; lucrător comercial; servant pompier; agent servicii client; casier etc.), iar 5.909 sunt dedicate persoanelor cu studii profesionale (operator fabricaţie flux; sudor; lăcătuş mecanic; ajutor bucătar; fierar betonist etc.).

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Restul de 16.957 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (manipulant mărfuri; agent de securitate; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; curier; muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor etc).

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei Eures România, 204 locuri de muncă vacante, cele mai multe în Norvegia – 158 – pentru: muncitor în producţie – industria piscicolă; manager de bucătărie; bucătar; lucrător în producţie – prelucrarea somonului; mecanic biciclete; lucrător fermă bovine; tinichigiu auto; vopsitor auto, în Italia sunt disponibile 15 locuri de muncă pentru şofer autobuz; în Germania – 11 locuri pentru: fizioterapeut; lucrător în producţie – procesare produse din carne; în Danemarca – 10 locuri pentru muncitor la demolări; în Slovenia – 4 locuri de muncă pentru finisor faţade exterioare clădiri.

Alte locuri de muncă sunt disponibile în Suedia – patru locuri pentru electrician şi mecanic, în Irlanda – un loc pentru îngrijitor persoane şi în Franţa – un loc de muncă pentru tehnician reglare maşini circulare de tricotat.