Directorul general al Anthropic, Dario Amodei, și-a împărtășit miercuri opiniile în legătură cu discuțiile despre o posibilă bulă AI, în cadrul The New York Times DealBook Summit, potrivit TechCrunch.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Amodei a refuzat să ofere un răspuns simplu de tip da sau nu la întrebarea privind existența unei bule, spunând că situația este complexă, dar a explicat în schimb viziunea sa asupra economiei inteligenței artificiale.
El s-a descris ca fiind optimist în privința potențialului tehnologiei, dar a avertizat că ar putea exista jucători din ecosistem care ar putea face o „eroare de sincronizare” sau că se pot întâmpla lucruri mai puțin bunea în ceea ce privește câștigurile economice.
„Există un risc implicit atunci când momentul valorii economice este nesigur”, a explicat Amodei.
El a spus că companiile trebuie să își asume riscuri pentru a concura unele cu altele și cu adversari autoritari, o referire la amenințarea din partea Chinei, dar a adăugat că unii jucători nu „gestionează bine acest risc, asumându-și riscuri nechibzuite”.
Problema, a spus el, este incertitudinea legată de cât de rapid va crește valoarea economică a inteligenței artificiale și de corelarea corectă a acestui ritm cu perioadele de întârziere în construirea de noi centre de date.
„Există o dilemă reală, pe care noi, ca companie, încercăm să o gestionăm cât se poate de responsabil. Și apoi cred că există unii jucători care care duc cadranul riscului prea departe, iar acest lucru mă îngrijorează foarte mult”, a spus Amodei.
În plus, el a vorbit despre problema legată de termenele de depreciere ale cipurilor pentru inteligență artificială. Acesta este un alt subiect important și un factor care ar putea afecta negativ economia industriei dacă GPU-urile devin învechite și își pierd valoarea înainte de termen.
„Problema nu este durata de viață a cipurilor, căci cipurile funcționează mult timp. Problema este că apar cipuri noi care sunt mai rapide și mai ieftine… iar astfel valoarea cipurilor vechi poate scădea într-o anumită măsură”, a spus Amodei.
Companiile de inteligență artificială ar trebui să planifice de câtă putere de calcul vor avea nevoie în anii următori și cât ar trebui să investească în centrele de date. Dacă nu cumpără suficient, s-ar putea să nu își poată deservi clienții. Iar dacă cumpără prea mult, vor avea dificultăți în a face față costurilor sau, în cel mai rău caz, ar putea da faliment.

Dario Amodei, CEO Anthropic /
Sursa: Alex Kantrowitz-Medium