Ministrul Mediului: PNRR va ajuta foarte mult în domeniul reducerii poluării şi lansării conceptului de economie circulară

plastic-ocean-poluare. sursa: Pexels sursa foto: Pexels

Programul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în care România are alocate aproape 30 de miliarde de euro, va ajuta foarte mult în domeniul reducerii poluării şi lansării conceptului de economie circulară, acesta fiind o soluţie extraordinară pentru investiţii în domeniul protecţiei mediului, pădurilor şi apelor, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos, pentru Agerpres.

“PNRR este o soluţie extraordinară pentru investiţii în domeniul protecţiei mediului, pădurilor şi apelor, domenii gestionate de ministerul nostru. Avem sume consistente, semnificative. Avem 1,5 miliarde de euro pentru domeniul plantărilor de păduri, managementul forestier, biodiversitate, habitate naturale pentru animale. De asemenea, avem un buget de 4 miliarde de euro pentru domeniul ape (….) Aici avem un miliard de euro pentru completarea sistemelor de colectare şi tratarea apelor uzate, unde vom interveni inclusiv în localităţile cu mai puţin de 2.000 de locuitori, localităţi care până acum nu prea au avut finanţare pe acest domeniu şi vom completa inclusiv sistemele existente, pentru a le face mai performante şi a avea ape mai curate, astfel încât să nu poluăm apele de suprafaţă sau subterane cu apele uzate din gospodării”, a declarat pentru AGERPRES ministrul Mediului.

Tanczos a menţionat că sunt alocate în PNRR peste 1,3 miliarde de euro pentru domeniul deşeurilor, în condiţiile în care România se află cu mult în urma statelor membre în domeniul reciclării.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

“Avem 1,3 miliarde de euro pentru domeniul deşeurilor, toate tipurile de deşeuri, Acolo vom asigura finanţare pentru investiţii în domeniul reciclării, în domeniul colectării şi tratării deşeurilor. Vom avea programe care vor ajuta foarte mult în domeniul reducerii poluării şi lansării acestui concept de economie circulară. Insist foarte mult pe această problemă, pentru că România este mult rămasă în urma celorlalte state membre în domeniul reciclării. Pierdem resurse uriaşe, importante, pornind de plastic, mergând cu fier, cu lemn, textile şi aşa mai departe”, a precizat ministrul Mediului.

Barna Tanczos a transmis că autorităţile locale vor fi sprijinite cu fondurile PNRR pentru a-şi dezvolta platforme de colectare selectivă a deşeurilor, altele decât cele municipale.

“Vom sprijini, de asemenea, autorităţile publice locale să îşi dezvolte platforme de colectare selectivă a deşeurilor, altele decât cele municipale, pentru că nu avem unde să depozităm deşeurile din construcţii, molozul din repararea caselor, apartamentelor, voluminoasele, nu avem unde să le depozităm. Avem nevoie de aceste spaţii. Textilele reprezintă o problemă uriaşă în România, nu le colectează aproape nimeni şi este important să avem şi pentru textile. De asemenea, pentru electrocasnice sau ecarisajul în zona rurală, unde animalele din gospodării în cazul în care trebuie să ajungă într-un sistem de ecarisaj, nu prea avem soluţiile tehnice la nivel naţional. Vom face investiţii prin Fondul de Mediu şi prin PNRR în aceste reţele naţionale”, a mai spus oficialul de la Mediu.

Întrebat dacă există deja fişele tehnice pentru proiectele propuse în PNRR, ministrul a subliniat că unele dintre ele există, iar altele sunt în pregătire, precizând însă că România nu este în întârziere.

“Unele dintre ele da. Sigur, PNRR inclusiv la nivel european este în formare, zi de zi se poartă discuţii cu Comisia Europeană prin MIPE, domnul Ghinea (ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea n.r) duce aceste discuţii, nu suntem întârziaţi în comparaţie cu celelalte state membre. În paralel cu negocieri cu CE pe aceste sume, pe acest buget, noi deja pregătim fişele, schema de finanţare şi de derulare este şi ea în discuţii cu Ministerul Fondurilor şi cu Ministerul Finanţelor, deci este un proces continuu de setare, de formare a acestui sistem. Cu siguranţă nu se poate de azi pe mâine, undeva în luna mai va trebui să avem deja primele rezultate concrete definitive din negocierile cu Comisia, schemele de finanţare trebuie şi ele discutate. Suntem exact în acest proces de formare de fişe, de sistem de finanţare scheme de derulare între ministere, unităţi de implementare care vor răspunde de fiecare fişă în parte, beneficiarii care trebuie să se pregătească. Este o provocare uriaşă pentru tot Guvernul acest program PNRR”, a adăugat Barna Tanczos.

Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) al României este documentul strategic care fundamentează priorităţile de reformă şi domeniile de investiţii la nivel naţional pentru instituirea Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: