ANRE: Primii investitori care vor să construiască instalaţii de producţie şi stocare de hidrogen au venit să ceară avize

industrie hidrogen Foto: eneweconomy.com.au

Primii investitori care vor să construiască instalaţii de producţie şi stocare de hidrogen au venit deja să ceară avize la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei, citat de Agerpres. Acesa a participat la o conferință de specialitate organizată de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei.
“Sunt semnale că investitori în proiecte de producere a energiei din surse regenerabile iau în calcul varianta hidrogenului pentru stocare şi echilibrare. Sunt îmbucurătoare şi încurajatoare aceste iniţiative, chiar dacă ele nu sunt la scară foarte largă, sunt doar în categoria de proiecte-pilot sau pentru cercetare. Dar am avut şi vedem deja potenţiali investitori care sunt în faza de solicitare de aviz tehnic de racordare cu proiecte de producere de energie eoliană, spre exemplu, care includ şi instalaţie de producţie şi stocare de hidrogen. Nu pot decât să-mi exprim speranţa că ele se vor materializa şi vor constitui bazele unei noi industrii”, a spus oficialul ANRE.

Potrivit acestuia, este încă dificil de estimat care este adevăratul potenţial al hidrogenului, dacă va deveni principalul combustibil sau ce rol va avea în echilibrarea producţiei de regenerabile, cum vor evolua costurile şi cât de largă va fi utilizarea lui.

Avem nevoie de asemenea proiecte de cercetare şi de cât mai multe proiecte-pilot.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Anterior, în aceeaşi conferinţă, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a precizat că instituţia pe care o reprezintă a început deja să lucreze la strategia naţională pentru hidrogen şi şi-a planificat elaborarea unei legislaţii pentru utilizarea acestui combustibil până în anul 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: