Tesla nu cere subvenţii pentru fabrica sa de baterii din Germania, Elon Musk fiind împotriva acestora

tesla sursa foto: Pixabay

Tesla a decis să îşi retragă cererea de subvenţii pentru fabrica sa de baterii de lângă Berlin, directorul general Elon Musk fiind împotriva tuturor subvenţiilor, transmite Reuters, citată de News.ro.

Uniunea Europeană a aprobat în ianuarie un plan care includea acordarea de ajutor de stat companiilor Tesla, BMW şi altora, pentru a sprijini producţia de baterii pentru vehicule electrice şi pentru a ajuta blocul să reducă importurile de la liderul industriei China.

Tesla era de aşteptat să primească o finanţare UE de 1,14 miliarde de euro (1,28 miliarde de dolari) pentru fabrica sa de baterii din Gruenheide, Brandenburg, conform planului, o decizie finală fiind probabilă până la sfârşitul anului.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Tesla a informat Ministerul Federal al Economiei şi Ministerul Economiei din Brandenburg… că îşi retrage cererea IPCEI pentru finanţare de stat pentru fabrica de baterii din Grünheide”, a declarat un purtător de cuvânt al Tesla, referindu-se la subvenţiile europene alocate aşa-numitelor „Proiecte importante de interes comun european”.

Planurile de construcţie ale fabricii nu vor fi afectate de această decizie, a spus purtătorul de cuvânt.

„Tesla a fost întotdeauna de părere că toate subvenţiile ar trebui eliminate”, a postat Musk pe Twitter ca răspuns la un tweet al unui alt utilizator, după ce Tesla a declarat că şi-a retras cererea de finanţare.

„Dar asta trebuie să includă subvenţiile masive pentru petrol şi gaze. Din anumite motive, guvernele nu vor să facă asta…”, a adăugat Musk, abătându-se de la subiectul finanţării fabricii.

Tesla investeşte 5 miliarde de euro în fabrica sa de baterii, potrivit estimărilor Ministerului german al Economiei. Între timp, construcţia unei fabrici de automobile alături de fabrica de baterii, pe care Tesla a început-o în baza autorizaţiilor preliminare, în timp ce aşteaptă aprobarea finală din partea guvernului regional, a făcut progrese bune în ultimele săptămâni, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului federal al Economiei.

Producătorul de vehicule electrice a aplicat şi în noiembrie 2020 pentru finanţare regională din Brandenburg, potrivit site-ului web al guvernului regional.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Brandenburg a declarat că această cerere nu a fost retrasă.

Suma solicitată Tesla nu a fost făcută publică, dar investiţiilor în valoare de peste 100 de milioane de euro li se acordă în general 6,8% din valoarea lor, se arată pe site.

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a spus că speră să înceapă oficial producţia până la sfârşitul anului şi apoi să accelereze cât mai repede posibil.

Musk şi-a făcut cunoscută iritarea faţă de legile şi procedurile germane, spunând într-o scrisoare adresată autorităţilor în aprilie că cerinţele complexe de planificare ale ţării sunt în contradicţie cu urgenţa necesară pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: