Voucherele de vacanță pot fi acordate și salariaților din mediul privat. Valoarea maximă: 13.800 de lei

Susai Predeal Sursa foto: Hagag

În sectorul privat, voucherele de vacanţă pot fi acordate tuturor angajaţilor care au un contract individual de muncă, iar valoarea maximă poate ajunge la 13.800 de lei, echivalentul a 6 salarii minim brute garantate pe ţară, transmite Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

„Voucherele de vacanță pot fi acordate și salariaților din privat, direct de către angajator, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de ordină în regim de turism intern. Mai mult, pe durata acestui an, prin comparație cu angajații din sectorul public, cei care lucrează la privat au putut beneficia de aceste vouchere de vacanță. Datorită impactului pozitiv de pe plan economic și social, încurajez companiile să le ofere în continuare, iar pe viitor îmi propun să identific metode prin care să poată crește atractivitatea acordării acestora, fără a afecta, însă, bugetul de stat”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului.

Printre avantajele angajatorilor care acordă vouchere de vacanță: 100% deductibilitate fiscală în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal și scutirea de contribuția asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului. De asemenea, sunt scutite de la plata contribuțiilor sociale datorate de angajat.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Voucherele de vacanță primite de salariați pot fi folosite pentru achiziţionarea serviciilor de cazare, iar în pachetele turistice care includ obligatoriu cazare pot fi adăugate și alte servicii precum masă, transport sau tratament balnear. Legislaţia în vigoare privind acordarea acestora este: OUG nr. 8/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Emiterea voucherelor de vacanță poate fi făcută doar de către entitățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice. În perioada 2022-2026, acestea vor fi acordate exclusiv pe suport electronic. Mai mult, în vederea digitalizării, sunt disponibile aplicații mobile gratuite pentru utilizatori, cât și platforme online de comandă pentru angajatori, prin care se asigură accesul rapid la informaţii sau se pot plasa comenzi rapide și se pot vizualiza statistici, rapoarte, istoric de operațiuni și tranzacții.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: