USR va ataca la Curtea Constituțională a României proiectul de buget pe anul 2022, spunând că au fost respinse pe bandă rulantă amendamentele partidului, fiind însă acceptate cele ale partidului extremist AUR.
Dan Barna, vicepreședintele USR, a anunţat de la tribuna plenului reunit că USR va ataca la Curtea Constituţională ambele proiecte pentru că propunerile legislative îi discriminează pe români şi sunt făcute de către coaliţia de guvernare doar pentru clientela politică.
Și vicepreședintele USR Cătălin Drulă a spus că va ataca la CCR „acest buget al nerușinării”. „Tocmai a fost votat în parlament bugetul discriminării. Bugetul pedepsirii comunităților care au votat USR. Niciun amendament din sutele depuse de USR nu a fost adoptat de monstruoasa coaliție PSD PNL UDMR, in schimb au fost date milioane de lei și adoptate amendamentele extremiștilor de la AUR. Vom ataca la CCR acest buget al nerușinării”, a scris Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.
Acesta a apreciat că „este foarte trist că într-o perioadă când ar trebui să ne gândim la solidaritate, sunt pedepsite orașele și comunele României cu primari USR”. „S-au crezut și alții stăpâni pe veci în politică și cu astfel de gesturi le-a început sfârșitul.
USR a transmis ulterior că nu a votat astăzi, în Parlament, proiectul bugetului de stat pentru 2022 și va sesiza Curtea Constituțională pentru alocările discreționare de fonduri către primării pe criterii de apartenență politică.
„În bugetul pentru 2022 localitățile cu primari USR nu primesc bani, ceea ce reprezintă o evidentă discriminare pe criterii politice. Putem înțelege că există priorități diferite (coaliția PSD – PNL a mărit bugetul Administrației Prezidențiale și al serviciilor secrete), dar nu putem să tolerăm discriminări pe criterii de apartenență politică și pedepsirea comunităților care nu au votat cu PSD și PNL. În bugetul pentru 2022 nu a fost acceptat niciun amendament al USR, în schimb au fost acceptate amendamente de la AUR și au fost introduse amendamente cu dedicație pentru PPUSL, arătând astfel că singurul partid de opoziție care le încurcă planurile este USR. PSD și PNL au adoptat un amendament neconstituțional prin care extind subvenția partidelor politice astfel încât PPUSL să beneficieze de finanțare din bani publici. Amendamentul prevede vor fi finanțate partidele după numărul de parlamentari de la sfârșitul primei sesiuni parlamentare din 2021. Singurul partid care va beneficia de acest amendament este PPUSL, care are câțiva parlamentari afiliați la PSD. Amendamentul cu dedicație modifică în mod neconstituțional o lege organică, Legea finanțării partidelor politice”, arată USR, într-un comunicat.
USR transmite că va invoca mai multe motive în sesizarea de constituționalitate, printre care faptul că bugetul pentru 2022 a fost adoptat fără ca legea plafoanelor să fie adoptată și cu alocări către ministere care nu au încă Hotărârile de Guvern de înființare/reorganizare.
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în plenul reunit de joi, proiectul de buget pentru anul 2022 şi proiectul de buget al asigurărilor sociale pentru anul 2022. Dan Barna a anunţat, ulterior votului, că USR va ataca proiectele la Curtea Constituţională.
Proiectul de lege al bugetului pe anul 2022 a fost adoptat cu 294 de voturi „pentru” şi 120 „împotrivă”. De asemenea, proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2022 a fost adoptat cu 291 de voturi „pentru” şi 119 „contra”.