Analiză PwC: 2022 ar putea marca tranziţia amnistiei de la o măsură fiscală la una de sprijin. Ce avantaje poate aduce companiilor

500 de euro, bani, bancnota, valuta, money, spalare de bani, infractiune, furt, evaziune fiscala Sursa foto: Pixabay/ cosmix

Analiștii PwC sunt de părere că anul 2022 ar trebui să marcheze tranziţia amnistiei de la o măsură fiscală care i-a ajutat pe contribuabili să plătească debitele fiscale anterioare pandemiei în timpul acesteia într-una de sprijin a acestora să achite debitele fiscale principale născute în timpul pandemiei.

„Încercăm să descifrăm de ce s-a întâmplat acest lucru și, mai ales să anticipăm, ce perspective ar putea aduce această modificare legislativă în anul următor. Ordonanța 130/2021 pare să întărească un trend din ultimii doi ani în care Statul Român, în contextul dificultăților financiare generate de pandemia COVID, mai acordă o șansă contribuabililor săi pentru a-și achita debitele fiscale principale restante și a beneficia de anularea obligațiilor fiscale accesorii”, transmit analiștii PwC.

Deși termenul pentru aplicarea amnistiei a fost prelungit până la mijlocul anului 2022, termenul de referință a obligațiilor fiscale principale care intră în sfera de aplicare a amnistiei a rămas la nivelul anului 2020. Mai exact, doar dobânzile și penalitățile fiscale aferente debitelor fiscale principale având scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 pot fi anulate prin cereri depuse până la data de 30 iunie 2022, consideră analiștii PwC.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„În aceste condiții, chiar dacă este binevenită, desigur, ca orice facilitate fiscală în favoarea contribuabililor, ne întrebăm dacă această prelungire a termenului este de natură să mențină amnistia fiscală ca un instrument eficient și util de ajutorare a contribuabililor și, pe de altă parte, de stimulare a acumulării veniturilor de la bugetul de stat prin plata debitelor fiscale din inspecții fiscale și conformare voluntară”, precizează compania de consultanță.

Ce avantaje aduce contribuabililor această prelungire a termenului:

  • Pe de o parte, această prelungire este benefică pentru contribuabilii care încă nu și-au „făcut curățenie” în evidențele fiscale și contabile pentru a identifica eventuale erori care să genereze riscul unor obligații fiscale suplimentare și, deci, care să fie rectificate, obligațiile fiscale principale rezultate – plătite, iar cele accesorii – anulate. Asemenea contribuabili vor avea, din nou, un termen prelungit până în 30 iunie 2022 pentru a aplica amnistia, dacă nu au efectuat corecții în ultimii doi ani.
  • Pe de altă parte, este mărită sfera inspecțiilor fiscale care intră în domeniul de aplicare a amnistiei fiscale și care va cuprinde inspecțiile începute până la data de 30 iunie 2022, iar nu doar cele în curs sau începute până la data de 31 ianuarie 2022.

„Noul An 2022 – al treilea și, deci, cel care ar trebui potrivit folclorului autohton, să fie cel norocos – ar trebui să marcheze tranziția amnistiei de la o măsură fiscală (extrem de benefică și uzitată atât de contribuabili, dar și pentru bugetul de stat) care i-a ajutat pe aceștia să plătească debitele fiscale anterioare pandemiei în timpul acesteia, într-una de sprijin a acestora să achite debitele fiscale principale născute în timpul pandemiei, mai ales cele din primul an pandemic, care s-a dovedit a fi cel mai dificil și cu consecințele cele mai grave atât pentru stat, cât și pentru contribuabili”, transmite Dan Dascălu, partener coordonator litigii fiscale D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, şi Mihail Boian, partener D&B David şi Baias.

Dintr-o astfel de perspectivă, analiștii PwC apreciază că, în plus față de prelungirea termenului de depunere la 30 iunie 2022, o devansare și a termenului de referință de la 30 martie 2020 la 30 martie 2021 ar fi un excelent început și ar revigora acest instrument care s-a dovedit a fi unul vital atât pentru Statul Român, dar și pentru contribuabilii acestuia în aceste vremuri dificile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: