Statul a fost beneficiarul principal al creșterii facturilor la gaz, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă. Dacă anul trecut, autoritățile au încasat jumătate de milliard de euro din facturile mai mari, în acest an statul urmează să încaseze 2,7 miliarde de euro, afirmă asociația, care susține că acest lucru echivalează cu o creștere a impozitelor și taxelor.
„Confirmarea scenariului că de creșterea prețului la gaze și energie statul nu a fost dezinteresat, este declarația autorităților că «Impozitul progresiv este considerat în continuare o opțiune». Asta după ce toată lumea se jura că în anul 2022 nu va crește nici o taxă. Da, dar aceasta era valabil atâta timp cât mecanismul creșterii prețului la energie aducea bani la bugetul de stat. Astăzi când sistemul facturilor mari la energie, sistem făcător de bani pentru stat se prăbușește, este nevoie de o altă metodă a se lua bani de la români”, arată asociația.
Potrivit acesteia, modificarea legislației în iunie 2020, prin introducerea obligației pentru furnizorii de gaze să nu vândă toate gazele, a creat o falsă cerere a gazelor mai mare decât oferta. Astfel, susține AEI, a fost demarat în luna octombrie 2020 procesul de creștere a prețului gazelor naturale în România.
„Este important să vedem statisticile care arată că în anul 2020 când prețurile în Europa scădeau în România acestea creșteau. În a doua parte a anului 2021 când deja prețurile la gaze în România erau pe trend de creștere de 6 luni au început să crească prețul și în Europa, motiv ideal pentru autorități de a găsi din nou un vinovat – «creșterea prețurilor pe plan mondial»”, susține asociația.
Potrivit AEI, al doilea moment în care acțiunile autoritățile au „tras” prețul în sus a fost chiar prin legea plafonării, atunci când au impus un preț de referință de 370 lei/MWh, preț mai mare de 2,4 ori mai mare decât prețul anului trecut și de 1,8 ori mai mare decât prețul din septembrie 2021.
Dacă înaintea stabilirii acestui preț de referință de către stat oferta de preț la consumatorul casnic era de 220 lei/MWh, după „permisiunea” dată de stat furnizorilor de a se vinde gazele cu 370 lei/MWh, ofertele de preț a ajuns astăzi la 640 lei/MWh, atrage atenția asociația.
AEI a estimat, folosind date publice existente privind piața gazelor naturale și a componentelor de cost, care sunt destinatarii banilor încasați de la consumatori pentru gazele consumate în ultimii 3 ani.
Gaze Naturale | 2020 | 2021 | 2022 |
Costuri efective, operaționale și investiționale, producție, transport, înmagazinare, distribuție, burse etc. | 57% | 50% | 30% |
Profituri nete medii operatori economici de pe piața de gaze | 3% | 5% | 6% |
Venituri la bugetul de stat (dividende, supradividende, taxa, TVA, redevență, tarife etc.) | 40% | 45% | 64% |
„Statul suprataxează încă din anul 2013 orice creștere de preț ale producătorilor de gaze (nu şi ale celor de energie electrică sau furnizorilor). Suprataxarea veniturile suplimentare obţinute din creşterea preţurilor producătorilor de gaze naturale care depăşesc anumite limite sunt prevazute de OUG 7/2013. În momentul de faţă preţurile producătorilor de gaze care depăşesc 85 lei/MWh, iau calea în proporţie de 85% către bugetul de stat! Asta după ce se aplică pentru aceleași gaze, impozitarea normală, redevență, acciză, tarife de licențiere, tarife de autorizare etc. Astfel, apreciem că statul a fost beneficiarul principal al creșterii facturilor la gaz, acesta a încasat în anul 2021, jumătate de milliard de euro, iar în anul 2022 urmează să încaseze 2,7 miliarde de euro. Această sumă echivalează cu creșterea impozitelor și taxelor pentru români în medie cu 150 euro/an/cetățean”, conchide Asociația Energia Inteligentă.